Ferrari nu mai face doar super maşini.

Autor: Mihăiţă Petrescu 26 mart. 2012 Știri auto

Constructorul auto cu sediul la Maranello, Ferrari, îşi aduce puterea şi prestigiul în băile de peste tot. Prea bine cunoscutul producător a făcut echipă cu americanii de la Conair BaByliss, cărora le va furniza „motoare” de înaltă performanţă pentru o maşină de tuns si un uscător de păr.

Astfel, uscătorul BaByliss Pro Volare, după cum este numit, are un motor ce îi asigură un debit maxim de aer, greutate mica, vibraţii scăzute şi performanţe excepţionale la o putere de 2.000 waţi. Desigur este accesorizat cu o perie cu un design imbunătăţit.

De asemenea uscătorul are şi un buton de „turbo boost”, pentru a suplimenta cu 15% cantitatea de aer cald dar şi şase setari de viteză şi caldură pentru rezultate deosebite asupra oricărui tip de păr. Un alt „motor” Ferrari porneşte maşina de tuns Pro Volare, despre care se spune că taie firul de păr din prima si de două ori mai rapid ca o maşină de tuns tradiţională.

Produsele BaByliss vor oferi câte un spectacol celor interesaţi, la Salonul Auto din New York 2012, începând cu 4 Aprilie. Maşina de tuns are un preţ de 199.50 dolari, iar uscătorul de păr se poate găsi la preţul de 399 dolari.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide