Fiat 500 Abarth - primele poze oficiale

În spatele zâmbetului candid al citadinei italiene Fiat 500 se va ascunde o doză de "răutate" marca Abarth. Aşteptarea pare din ce, în ce mai scurtă, modelul va fi expus la Geneva, iar primele poze şi detalii oficiale au ajuns deja în presă.

În momentul apariţiei, Fiat 500 a fost considerat una dintre cele mai draguţe şi inocente apariţii în peisajul automobilsitic din ultimii ani. Abarth păstrează notă, dar presară două degete de agresivitate latentă. Ce a ieşit poate fi comparat cu un pui de pitbull...simpatic, dar nu "mămos".

Fiat 500 AbarthBodykit-ul complet, format dintr-un nou spoiler frontal, praguri mai ample şi difuzorul inserat în partea posterioară, plus jantele negre pe care tronează caracateristicul Scorpion sunt elementele ce diferenţiază Abarth de orice alt Fiat 500 ieşit la promenadă. Pentru că vorbim de un mini hot-hatch, evacuarea dublă nu putea lipsi.

Puterea va veni din partea unui propulsor T-Jet ce va dezvolta 135 de cai, la 5.500 rpm, şi un cuplu de 180 Nm, dezvoltat de la 2.500 rpm. Un plus de cuplu, până la 206 Nm, se poate obţine prin apăsarea butonului Sport. Din luna noiembrie gama Abarth va mai conţine şi o varianta EsseEsse cu 160 de cai.

În locul siglei Fiat, cei de la Abarth şi-a plasat propriul "blazon" şi au continuat în nota nonconformistă prin acele oglinzi vopsite în roşu sângeriu asortate cu etrierii şi dungile laterale.

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.