Fiul ministrului Tudorel Toader a provocat un accident după ce a aţipit la volan

Autor: ProMotor 19 iun. 2018 Știri auto
Fiul ministrului Tudorel Toader a provocat un accident după ce a aţipit la volan
Fiul lui Tudorel Toader a ajuns marţi dimineaţă la spital, după ce ar fi aţipit la volan şi maşina pe care o conducea a intrat într-un podeţ din judeţul Iaşi.
 
Potrivit Poliţiei Iaşi, Andrei T., în vârstă de 21 de ani, conducea, în jurul orei 4.00, o maşină dinspre Răducăneni spre Iaşi, iar în localitatea Chicerea a pierdut controlul volanului, cel mai probabil din cauza oboselii. Tânărul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
 
Andrei T. ar fi aţipit la volan, iar maşina pe care o conducea, un VW Touareg, a intrat într-un podeţ, fiind distrusă în proporţie de 80%.
 
Atât Andrei T, cât şi tânăra alături de care era au fost duşi la spital, fără să fi suferit răni grave. Poliţia a deschis pe durata cercetării un dosar de vătămare corporală din culpă urmând ca, după finalizarea cercetărilor, procurorul să decidă dacă se începe sau nu urmărirea penală împotriva lui Teodor Toader.
 

 

 

 
Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide