Ford iese din criza auto cu automobile electrice

Autor: Silviu Draganescu 03 dec. 2008 Știri auto
Ford iese din criza auto cu automobile electrice

"Vehicle Electrification Plan" va fi introdus publicului la Salonul Auto de la Detroit de anul viitor şi va pune accent pe introducerea automobilelor comerciale electrice pentru anul 2010 şi a sedanurile electrice din 2011. Ford a declarat că va lucra cu producători anonimi de baterii şi transmisii electrice pentru a reduce costurile. Interesant. Dar cum rămâne cu calitatea?

Dintre cei trei giganţi americani, Ford se pare că stă cel mai bine la prima vedere. Cel mai bine dintre cei trei, pentru că bine nu stă deloc. Producătorul american are nevoie de 9 miliarde de dolari, cu care speră să ajungă pe profit în anul 2011, fiind ajutat şi de un al doilea plan de reducere a consumului maşinilor produse cu până la 35% în 2015. În ce măsură va putea trece peste criza economică, rămâne de văzut.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide