Ford la Craiova - semnarea contractului

Finalizarea tranzacţiei dintre Ford şi Automobile Craiova va avea loc astăzi, 21 martie, la Craiova, în cadrul unei ceremonii la care vor participa premierul Călin Popescu Tăriceanu şi directorul general al Ford Europa, John Fleming.

Ford la Craiova - semnarea contractului Ford la Craiova - semnarea contractului
Telenovela dintre Ford şi Automobile Craiova va lua sfârşit astăzi, în cadrul întâlnirii oficiale, desfăşurată la ora 12.00, dintre premierul Tăriceanu şi preşedintele Ford Europa, John Fleming. La ceremonie va lua parte şi preşedintele Traian Băsescu. Craiova va deveni, astfel, al doilea pol automobilistic al României, după platforma industrială din judeţul Argeş.

Transferul de acţiuni prin care Ford a preluat un pachet de 72,4% din capitalul Automobile Craiova a fost operat miercuri seara, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) încasând suma de 57 milioane euro, a declarat pentru MEDIAFAX vicepreşedintele AVAS Laszlo Gyerko. Fondurile de 57 de milioane de euro - reprezentând plata acţiunilor companiei preluate de Ford - au fost transferate, miercuri seara, din contul escrow în cel al instituţiei.

După finalizarea tranzacţiei, Automobile Craiova şi Mecatim Timişoara vor fuziona cu uzina auto de la Craiova - Daewoo Automobile România -, iar ulterior va fi înfiinţată o nouă societatea care va prelua activele imobiliare care nu concură la producţia de automobile, conform legii de privatizare a Automobile Craiova, adoptată în luna martie de Parlament şi promulgată de preşedintele Traian Băsescu.

În ceea ce priveşte suma de 27 de milioane de euro, considerată de Comisia Europeană ca fiind un ajutor de stat acordat ilegal companiei Automobile, vicepreşedintele AVAS a menţionat că termenul de plată nu a fost încă stabilit.

Contractul de privatizare a fost semnat în luna septembrie 2007, producătorul american angajându-se, totodată, la investiţii directe de 675 milioane euro pentru modernizarea fabricii şi la suplimentarea numărului de angajaţi.
Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.