FOTO | Gestul făcut de un şofer RATB la semafor. Dependenţa de pariuri nu îi dă pace nici la serviciu

Câteva imagini surprinse în timpul unei călătorii...

FOTO | Gestul făcut de un şofer RATB la semafor. Dependenţa de pariuri nu îi dă pace nici la serviciu FOTO | Gestul făcut de un şofer RATB la semafor. Dependenţa de pariuri nu îi dă pace nici la serviciu

 


Câteva imagini surprinse în timpul unei călătorii cu troleul pe Calea Moşilor din Bucureşti au devenit virale pe facebook, însă nu din motivele "obişnuite". Nu e vorba de un scandal în toată regula sau vreo bătaie declanşată de muzica ascultată cu volumul la maxim de unul dintre pasageri, ci de o situaţie greu de anticipat, scrie ProSport.ro.

Un pasager a fotografiat şi postat ulterior pe internet momentul în care şoferul RATB coboară din troleibuz şi intră într-o agenţie de pariuri (probabil pentru a juca un bilet) :) Evident, mijlocul de transport în comun este lăsat deschis şi poate fi preluat de oricine ar fi vrut să vadă cum e să conduci un autobuz legat la cabluri electrice pe străzile Capitalei.

Totuşi, şoferul pare să-şi fi calculat foarte bine timpul avut la dispoziţie pentru a nu încurca traficul sau a stârni nervozitatea pasagerilor. Totul s-a petrecut la mai puţin de 100 de metri de la staţia RATB „B-dul Carol I”, deservită de troleibuzele 69 şi 85. În acea zonă, funcţionează nu mai puţin de trei case de pariuri.

Conform Regulamentului Intern al Regiei Autonome de Transport Bucureşti, articolul 12, litera i, "salariaţii regiei trebuie să respecte programul de lucru stabilit şi să folosească întregul timp de lucru exclusiv pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu".


Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.