Furia unei femei din Brazilia

Nici iadul nu cunoaşte furie mai mare decât a unei femei supărate. Luaţi aminte la ce puteţi paţi dacă suparaţi o persoană de sex feminin.

Furia unei femei din Brazilia Furia unei femei din Brazilia

Întreaga acţiune se petrece în Brazilia, pe data de 23 Februarie. Conform poliţiştilor de acolo, femeia ce se afla la volanul unui Fiat Palio Adventure, i-a taiat calea motociclistului la semafor.

Mai departe, un pasager al maşinii din spate surprinde întregul episod dintre cei doi conducători. Se pare că există un schimb de replici între cei doi, iar motociclistul loveşte cu piciorul bara din faţă a maşinii. Atunci, şoferiţa pur şi simplu intră cu maşina în conducătorul motocicletei, trântindu-l la pământ atât pe acesta, cât şi motocicleta sa. Motociclistul se ridică şi se îndreatpă către maşină. În acel moment se dezlănţuie iadul.

Conform spuselor femeii, mai târziu intr-un interviu, aceasta s-a speriat şi a încercat să se apere. Ea conduce direct spre motociclist, iar acesta aterizează pe capotă, unde se ţine de una din oglinzile maşinii. Automobilul se opreşte până la urmă într-o altă maşină parcată pe partea cealaltă a străzii. Imediat dupa, motociclistul se repede şi îi ia cheia din contact furioasei şoferiţe, spărgându-i geamul de la maşină.

Este un miracol că nimeni nu s-a accidentat grav pe parcursul acestei "cascadorii". Mai jos puteţi urmari clipul în care femeia o ia razna.

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.