Gear Knobs - acesta ar fi numele noului show Amazon cu foştii prezentatori Top Gear

Conform Buzzfeed, numele viitorului show auto al foştilor prezentatori Top Gear se va numi Gear Knobs. Un joc de cuvinte excepţional în limba engleză, aşa cum ne-a obişnuit Jeremy... atât de bun, încât chiar am vrea să fie adevărat!

Gear Knobs - acesta ar fi numele noului show Amazon cu foştii prezentatori Top Gear Gear Knobs - acesta ar fi numele noului show Amazon cu foştii prezentatori Top Gear

Fani ai Top Gear, vi se pregăteşte ceva! Iar acest ceva este noul show de pe Amazon al celor trei ţăcăniţi: Clarkson, Hammond şi May. Şi, dacă tot trebuia să facă o combinaţie între „gear” şi altceva, ce cuvânt mai bun puteau găsi decât „Gear Knobs”?

Latex la toată lumea, ex-prezentatorii Top Gear îşi asumă renumele în viitoarea emisiune

Knobs înseamnă atât „măciulii” - de la măciulia schimbătorului de viteze, cât şi idioţi, puţe, labagii, capete de p... o să ne oprim aici. Cine vrea toate înţelesurile expresiei urbane knob, are dicţionarul urban la îndemână. Iar Gear face referinţă la trecutul celor trei demenţi motorizaţi, şi ar fi şi un fel de trimitere ireverenţioasă la adresa emisiunii de care tocmai s-au despărţit.

Cum ar veni, măciuliile levierului cutiei de viteze vor reveni ca nişte idioţi nebuni după motoare ce sunt, sau, pentru a prelua o expresie românească, vor fi iarăşi ce-au fost, şi ceva mai mult: nişte cretini la volan (n-au pretins niciodată că ar fi mai mult).

Cum a arătat, mai mult ca sigur, şedinţa de redacţie în care s-a hotărât noul nume

Noi nu putem decât să ne bucurăm, dacă zvonurile lansate de Buzzfeed sunt corecte (o firmă de avocatură apropiată de Jeremy Clarkson a înregistrat marca „Gear Knobs”). Pentru că asta ar însemna că vom primi mai multe de genul celor de mai jos, chiar şi dacă doar online...

Via Buzzfeed

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.