General Motors şi Chrysler vor fuziona?

Potrivit ultimelor zvonuri din industria auto, se pune la cale o fuziune de mari proporţii: Chrysler cu General Motors. E oare posibil aşa ceva?

General Motors şi Chrysler vor fuziona? General Motors şi Chrysler vor fuziona?

Potrivit publicaţiilor The New York Times şi The Wall Street Journal, două din cele mai importante mărci americane, General Motors şi Chrysler LLC se află de câteva luni în discuţii pentru o posibilă fuziune. Cel mai probabil discuţiile au fost deschise de producătorul mai mic, în speţă Chrysler, despre care în ultimele sâptămâni am avut zvonuri legate şi de o eventuală cumpărare de Renault-Nissan.

Potrivit unor surse din interiorul companiilor, şansele unei fuziuni între cei doi giganţi americani sunt la acest moment de 50%-50%, chiar dacă oficialii GM au refuzat să comenteze prea mult pe marginea acestui subiect, mulţumindu-se să recunoasc faptul că ei se află tot timpul în discuţii cu alţi producători auto pentru interesul mutual.

Acelaşi lucru l-a făcut şi Chrysler, lăsând astfel să se înţeleagă faptul că o posibilă fuziune chiar este posibilă. Dar în condiţiile în care gamele celor doi producători se suprapun foarte mult, iar ambii au probleme financiare, cum au oare de gând să beneficieze de pe urma unei fuziuni? Mai ales că avantajele unor platforme comune se vor vedea abia peste ani buni, iar cei doi giganţi americani au nevoie să se redreseze cât mai repede.

 

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.