GM la 100 de ani

General Motors sărbătoreşte azi 100 de ani de existenţă, un centenar ce se traduce în peste 450 de milioane vehicule construite.

GM la 100 de ani GM la 100 de ani

Cu fabrici în peste 33 de ţări şi 24.000 de dealeri în toată lumea, General Motors este din acest punct de vedere încă cel mai mare constructor de autovehicule din lume. Asta pentru că după numarul efectiv de maşini asamblate, acesta a fost devansat de curând de Toyota. Revenind însă la sărbătoritul zilei, trebuie să menţionăm câteva din realizările acestuia ce au marcat industria auto: electromotorul, transmisia complet automată, catalizatorul, geamul securizat sau coloana de direcţie telescopică.

Dar General Motors nu înseamnă doar maşini. Acesta a construit prima pompă cardiacă mecanică, a desenat şi asamblat vehiculul lunar folosit de astronauţi în misiunea Apolli 15 şi a contribuit la dezvoltarea primului sistem de operare pe computer. În ceea ce priveşte prezentul, GM este lider în ceea ce priveşte tehnologia aferentă combustibililor alternativi şi hibridelor conectate direct la priză. Ce ne va rezerva viitorul, vom vedea. Poate chiar peste alţi 100 de ani.

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.