Google porneşte la drum pentru a actualiza imaginile Street View din România

Autor: Adrian Mihălţianu 19 iun. 2014 Știri auto

Gigantul IT Google va pune din nou pe străzile din România maşinile cu camere foto panoramice pentru a actualiza imaginile din Street View pentru Google Maps. Anunţul a fost făcut de biroul românesc al companiei americane, care a detaliat că procesul de colectare a noilor imagini va începe săptămâna viitoare în marile oraşe de la noi, precum Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Constanţa şi Sibiu.

Pe lângă noile imagini, funcţia Street View de pe Google Maps a primit, în urmă cu puţin timp, posibilitatea de a călători înapoi în timp. Mai exact, acolo unde este disponibilă această funcţie, utilizatorii pot alege data la care au fost făcute fotografiile dintr-un anumit loc.

Aşa arăta Piaţa Universităţii din Bucureşti în 2013. În colţul din stânga sus, poţi alege să mergi înapoi până în 2008

Street View pentru Google Maps a fost lansat în România la sfârşitul anului 2010. Ultima actualizare a imaginilor din ţara noastră a avut loc în aprilie 2013, după ce maşinile Street View şi triciclul Google (Google Trike) au capturat imagini din sute de localităţi şi au pus pe hartă imagini panoramice cu aproape toate drumurile judeţene din România.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide