Grupul VW – investiţii de peste 50 miliarde de euro!

Autor: Oraan Mărculescu 22 nov. 2010 Știri auto
Grupul VW – investiţii de peste 50 miliarde de euro!

Recent, consiliul de administraţie al grupului Volkswagen a
aprobat un plan grandios de investiţii pentru următorii
cinci ani: o sumă cifrată la 51,6 miliarde de euro
. O
valoare fabuloasă pentru condiţiile actuale ale lumii auto, nu-i
aşa?

Martin Winterkorn, boss-ul grupului Volkswagen, a precizat că e
un pas logic în „Strategia 2018”, prin care grupul german
îşi propune să devină numărul unu mondial spre finalul deceniului
următor
– deşii unii analişti estimează că Volkswagen va
detrona Toyota chiar în 2015.

Circa 27,7 miliarde vor fi alocaţi pentru modernizarea
şi extinderea gamelor de modele
ale tuturor mărcilor din
portofoliu, precum şi pe dezvoltarea unor noi platforme modulare
care să fie utilizate în comun de cât mai multe modele, astfel
costurile fiind mai eficiente.

De asemenea, grupul german se concentrează pe dezvoltarea de
sisteme de propulsie hibride şi electrice, dar şi pe îmbunătăţirea
calităţii, atât a producţiei, cât şi a serviciilor de vânzări de
maşini noi.

China are un loc foarte important în planurile grupului
Volkswagen, unde are deja 11 fabrici, iar obiectivul este ca,
în următorii patru ani, să se ajungă la vânzări anuale de 3
milioane de maşini ale grupului VAG pe piaţa chineză
. Alte
pieţe importante pe care se va focusa grupul german sunt cea
nord-americană, dar şi cea a Rusiei. În 2012, obiectivul este de a
ajunge la 8 milioane de unităţi vândute, iar în 2015 se speră că
germanii vor atinge un target de 10 milioane de maşini noi vândute
anual.

La finalul lunii septembrie, cei de la Volkswagen
anunţau că dispun de lichidităţi de aproape 20 de miliarde de
euro
, analiştii estimând că grupul german este deschis la
achiziţia unor mărci precum Alfa Romeo sau Mazda.

Prin comparaţie, cei de la Toyota au bugetat în jur de
12 miliarde de euro pentru investiţii în facilităţi sau cercetare
şi dezvoltare, până în martie 2011
. Planuri pentru
următorii 5 ani încă nu au fost date publicităţii, dar, cel mai
probabil, japonezii lucrează febril pentru a-i contracara pe
germani.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide