Honda la Geneva 2011

Elementele noi ale conceptului de vehicul electric Honda EV alături de platforma de tip hibrid plug-in destinată vehiculelor de dimensiuni medii, vor fi prezentate la Salonul Auto de la Geneva.

Honda la Geneva 2011 Honda la Geneva 2011

Conceptele vor fi lansate ca parte a proiectului Honda - "Road to Zero Emissions" - ilustrând tehnologia actuală de hibrizi alături de tehnologia revoluţionară a vehiculelor plug-in şi scopul final al vehiculelor electrice pe bază de celule de combustibil, precum modelul Honda FCX Clarity.

Ambele vehicule sunt parte esenţială a Honda Electric Mobility Network (Reţeaua de Mobilitate Electrică a Honda), o abordare globală a companiei privind reducerea emisiilor CO2 prin intermediul unor produse inovatoare, de gestionare a energiei şi tehnologii de producere a energiei.

Conceptul EV sugerează intens direcţia şi stilul Honda pentru producţia din perioada următoare privind vehiculul cu baterii electrice, Fit EV, care va fi lansat în SUA şi Japonia în 2012. Toate modelele cu platformă de tip hibrid plug-in dezvăluie noua generaţie Honda, privind tehnologia dublei motorizări hibride, care va fi lansată tot în 2012.

Conceptul Honda EV

Conceptul EV este proiectat pentru a satisface nevoile zilnice de deplasare pe distanţe medii şi utilizează acelaşi model pentru cinci locuri, regăsit şi la automobilele de tip hatchback, (cunoscut sub numele de Jazz în Europa).

Conceptul Honda EV va avea o autonomie estimată la 160 km ciclu urban. Autonomia creşte prin utilizarea unui sistem electric de condus inovator în 3 moduri, adaptat de la hibridul de tip sport, Honda CR-Z, lansat în 2011. În plus, Conceptul Honda EV va include câteva sisteme interactive de orientare pentru a ajuta şoferul în creşterea nivelului de optimizare a bateriei.
Alături de Conceptul Honda EV, va fi amplasat un stand-prototip de încărcare, ce poate sta la baza unei infrastructuri a viitorului pentru încărcare electrică, foarte intuitiv şi uşor de utilizat.

Platforma de tip hibrid plug-in

Honda va lansa de asemenea o platformă de tip hybrid plug-in care reprezintă următoarea generaţie privind sistemul de dublă motorizare hibridă Honda. Integrat într-o platformă sedan de dimensiuni medii, hibridul plug-in este proiectat pentru a fi compatibil cu obiceiurile zilnice de şofat, ce permite excursii scurte, frecvente în modul complet electric, oferind în acelaşi timp capacitatea de conducere pe distanţe lungi atunci când este necesar .

Sistemul cu dublă motorizare Honda se poate deplasa continuu în trei moduri diferite pentru a maximiza eficienţa şofatului: complet electric, combustibil-electric sau doar folosind motorul termic. Platforma de tip hibrid plug-in foloseşte de asemenea frânarea regenerativă pentru a încărca bateria.

Honda FCX Clarity

Modelul FCX Clarity va fi expus alături de două modele care să demonstreze poziţia sa ca soluţie finală privind zero emisii provenite din mobilitate. La nivel mondial, prima producţie a vehiculelor electrice pe bază de celule de combustibil a fost disponibilă în regim leasing, în SUA şi Japonia încă din 2008.

Seria de modele Honda la Salonul Auto de la Geneva 2011

Honda Jazz

Salonul auto de la Geneva va reprezenta debutul European al modelelor Honda Jazz revizuite ce marchează reintroducerea sistemului de transmisie automat CVT la segmentul flexibil B hatchback.

Honda Jazz Hybrid

Modelul Jazz Hybrid va fi pus în vânzare din acest an pe mai multe pieţe şi va fi prezentat în cadrul salonului în configuraţie completă, demonstrând în continuare angajamentul pe care Honda îl are privind tehnologia hibridă combustibil-electric.

Honda Accord

Revizuirea modelelor Honda Accord Sedan şi Tourer va fi de asemenea prezentată în cadrul evenimentului de la Geneva. Ambele modele primesc o serie de modificări îmbunătăţite privind designul, emisiile, şofatul şi manevrare a vehiculelor.

Honda Insight

Honda Insight va beneficia de un interior revizuit. Modelul are, de asemenea, componente revizuite ale suspensiilor şi setărilor, modificări ale specificaţiilor şi două noi culori exterioare.

CR-Z

Primul model hibrid coupe cu transmisie manuală cu 6 trepte, Honda CR-Z va participa la Salonul Auto de la Geneva.

CR-V

În cadrul standului Honda Accord este expus modelul CR-V echipat cu sistemul Collision Mitigation Brake System (CMBS), sistem autonom de frânare de urgenţă proiectat de Honda, ce a primit premiul EuroNCAP Advanced.

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.