Hyperloop Alpha, cel mai nou concept al directorului Tesla Motors

Autor: ProMotor 13 aug. 2013 Știri auto

Schiţele şi detaliile revoluţionarului mijloc de transport au apărut deja pe blogul oficial Tesla Motors precum şi într-un fişier în format PDF de 57 de pagini.

În viziunea lui Musk, Hyperloop reprezintă a cincea modalitate de transport, după maşini, trenuri, avioane şi ambarcaţiuni, însă este o soluţie mult mai practică şi eficientă decât toate celelalte, asta în cazul în care ar face conexiunea între oraşe aflate la mai puţin de 1.500 de km.

Sistemul se bazează pe o reţea de tuburi care leagă oraşele, tranzitată de capsule cu fante de aer conectate la un compresor electric care ar realiza transferul aerului aflat sub mare presiune din partea din faţă a capsulei către partea din spate. Mai simplu, similar cu amplasarea unei pompe în vârful unei seringi.

Iar pentru propulsia capsuelor, Elon Musk propune tehnologia deja existentă pe Tesla Model S, cu ajutorul unui motor electric asincron care va duce fiecare capsulă la viteze subsonice. Energia necesară ar urma să provină de la un set de baterii, cel puţin pe timp de noapte, pentru că în viziunea lui Musk tuburile ar fi dotate cu panouri solare care ar produce suficientă energie pentru funcţionarea sistemului pe timp de zi.

Mai mult, directorul Tesla Motors enumeră şi o serie de avantaje clare pe care noul sistem de transport le are faţă de cele convenţionale: siguranţă sporită, viteză mult mai mare, costuri reduse, imunitate la condiţiile meteo aspre, 100% ecologic şi rezistent la cutremure.

Dacă momentan tot conceptul pare despins dintr-o carte SF, trendul ascendent pe care se află tehnologiile curate şi nevoie unor soluţii alternative de transport şi propulsie ar putea face ca în viitorul apropiat asemenea proiecte să se materializeze. Vouă vi se pare o soluţie fiabilă?

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide