Hyundai lansează programul european “Frontier Dealer Club”

Hyundai anunţă lansarea programului Frontier Dealer Club, o iniţiativa de susţinere şi recunoaştere a performanţei, dedicată distribuitorilor locali care activeaza in ţările europene. Prin acest program, Hyundai va premia performaţele distribuitorilor care au jucat un rol important în atingerea şi dezvoltarea succesului mărcii pe plan local.

Hyundai lansează programul european “Frontier Dealer Club” Hyundai lansează programul european “Frontier Dealer Club”

Apartenenţa la club va fi permisă distribuitorilor care au performat pe piaţa locală, aceştia fiind selectaţi pe baza unui set de criterii obiective, stabilite de echipa Hyundai Motor Europe. Astfel, membrii trebuie să fi reprezentat cu succes marca Hyundai şi să-şi fi adus contribuţia semnificativă în dezvoltarea unei experienţe pozitive pentru clienţii Hyundai.

Programul Frontier Dealer Club are ca obiectiv crearea unei legături solide între marca si distribuitori, dovada stand beneficiile oferite de calitatea de membru al clubului. Punctul culmimant al programului îl va reprezenta evenimentul anual Hyundai, programat pentru luna mai. Acesta este menit sa confirme viziunea comună a distribuitorilor asupra mărcii Hyundai, precum şi conexiunea strânsă a acestora cu producătorul şi brandul.

Distribuitorii acceptaţi în Frontier Dealer Club beneficiază de informaţii exclusiviste Hyundai, de întâlniri sau comunicări periodice cu top managementul Hyundai Motor Europe şi vor fi recunoscuţi oficial drept membrii ai Clubului prin intermediul unui anunţ public.

"Consider că programul Hyundai Frontier Dealer Club este încă un pas important îndreptat pe directia obiectivului nostru - de a deveni cel mai atractiv şi competitiv brand auto existent pe piata europeana," a declarat preşedintele C. K. Han. "Este esenţială recunoaşterea adusă distribuitorilor Hyundai, aceştia având un rol cheie în accelerarea dezvoltării noastre."

În sprijinul ideii de dinamism, de viteză şi ţel înalt asociate mărcii Hyundai, vine şi logo-ul Clubului. Astfel, acesta cuprinde imaginea stilizată a unei rachete, care simbolizează ţelul ambiţios al Hyundai - acela de a lansa marca pe orbita celor mai importanţi 5 producători auto la nivel european.

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.