În F1 se va concura ca-n Mad Max pentru un loc pe grilă

Autor: Alexandru Banu 03 apr. 2018 Știri auto
În F1 se va concura ca-n Mad Max pentru un loc pe grilă

I-aţi prins pe Senna, Prost şi Mansell? Dacă da, mai ţineţi minte acele duminici pe care le aşteptam cu tot sufletul şi cu inima în 120 bpm ca să ne uităm la TV 70 de tururi fără să mergem la toaletă? Pe atunci, F1 era un fel de Real-Barca care se decidea în ultimul “minut”, la Interlagos (Brazilia) – ultimul circuit din calendar. Pentru cele mai tari depăşiri din Formula 1, trebuie să accesaţi arhivele video din Youtube şi în cele mai multe sunt doi piloţi istorici – Prost şi Senna. Au fost duşmani de moarte dar şi-au acordat munţi de respect unul, celuilalt.

După aia a urmat Schumacher care a bătut toate recordurile. Alonso şi Vettel mai ales au fost revelaţii, iar acum e anost tot ceea ce se întâmplă în F1. Bernie Ecclestone a tras şi el pe dreapta, iar şefii de la Liberty Media (noul proprietar al drepturilor) încearcă şi ei cu experimente să dinamizeze spectacolul inexistent. Din păcate au şi făcut primul pas greşit. Au scos fetele de pe grila de start pentru că soţiei boss-ului cel mare i s-a părut că o fată a avut prea mult tupeu şi l-a incomodat pe Ricciardo la start.

Cu transmisiunea s-a evoluat într-adevăr la LIVE 360 de grade în timpul cursei. Dar lipseşte în continuare duelul, lupta aia nebună şi în multe viraje curajul inconştient dusă la limita supravieţuirii. Trăim alte vremuri şi e nevoie de schimbări care să reinventeze formatul, nu numai să-l actualizeze.

Astfel, după cum scrie Auto Motor und Sport, cei de la Liberty Media cu Greg Maffei CEO şi Chase Carey, CEO F1, încearcă să schimbe calificările şi antrenamentele. Antrenamentele vor fi mult mai permisive şi  accesibile publicului, cu informaţii de la paddock-uri despre tehnologia maşinilor, sfaturile pentru cursă date piloţilor, sedinţe tehnice etc.

 Sâmbătă vine însă cea mai mare schimbare şi cea care – sperăm noi – va reînvia interesul pentru show. Piloţii vor “alerga” 100 km fără interdicţii la schimbatul de cauciucuri sau la alimentări. Deocamdată e o propunere, iar echipele o vor vota dacă sunt de acord cu ea. După cum ştiţi, drepturile de vot sunt împărţite în funcţie de numărul de echipe pe care le are un constructor. Este unul dintre motivele pentru care s-au asociat maii jucători cu echipe mai mici.

Autor Alexandru Banu  

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide