În USA au crescut accidentele rutiere cauzate de drogurile la volan

NHTSA, organismul american care se ocupă de directive privind rechemările în service, a făcut un studiu, descoperind că, în USA, au crescut accidentele rutiere din cauza drogurilor sau medicamentelor contraindicate la condus.

În USA au crescut accidentele rutiere cauzate de drogurile la volan În USA au crescut accidentele rutiere cauzate de drogurile la volan

Studiul NHTSA (National Highway Transportation Safety Administration) ia în calcul evoluţia accidentelor mortale cauzate de folosirea drogurilor la volan sau a medicamentelor contraindicate la condus pe o perioadă de 5 ani, între 2005 şi 2009.

De la început trebuie remarcat faptul că gradul de subiectivitate al cifrelor este destul de mare, deoarece nu există, încă, o metodologie bine pusă la punct pentru depistarea gradului de intoxicare cu droguri sau medicamente, cum e cazul alcoolului la volan.

Deşi în 2009 s-au înregistrat doar 12.055 de accidente mortale, cea mai redusă valoare din intervalul 2005-2009, procentual numărul de şoferi care au utilizat droguri sau medicamente contraindicate la condus a fost mai mare decât în anii precedenţi - valoarea este de 33%, comparativ cu 28% în 2005 (vezi tabelul).

Prin acest studiu, cei de la NHTSA încearcă să tragă un semnal de alarmă pentru adaptarea legislaţiei, astfel încât să fie inclus şi consumul de droguri sau medicamente în legile rutiere. Dacă vă interesează în care stat american s-au înregistrat cele mai multe accidente mortale din cauza drogurilor, vedeţi în acest tabel.

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.