Interviu Tadashi Arashima, presedintele Toyota Motor Europe

Autor: Dan Vache 02 iun. 2009 Știri auto

ProMotor: Cum credeţi că va evolua piaţa auto europeană în acest an?
Tadashi Arashima: Anul acesta întrebarea-cheie este cât de mare va fi piaţa auto europeană. Nimeni nu poate spune exact cum vor evolua lucrurile, de aceea nimeni nu poate face estimări.

ProMotor: În ce măsură va reduce Toyota nivelul emisiilor de dioxid de carbon?
Tadashi Arashima: În ceea ce priveşte nivelul emisiilor de dioxid de carbon, întâi va trebui să răspundem exigenţelor Comisiei Europene, după care să reducem nivelul la 130
g/km, 115 g/km şi aşa mai departe.

ProMotor: În condiţiile noilor norme Euro 5 şi 6, ce viitor mai au motoarele diesel?
Tadashi Arashima: Pe foarte multe pieţe din Europa, motorina are un preţ egal sau mai mare cu benzina. Pe termen lung, cu siguranţă că motoarele diesel nu vor dispărea, dar odată cu standardele Euro 5 şi Euro 6 producerea lor va deveni mai costisitoare, iar diferenţa dintre hibride şi diesel va fi mai mică. Viitorul aparţine în acest moment motoarelor pe benzină şi celor electrice şi hibride.

ProMotor: Cât de profitabil este pentru Toyota să producă în Turcia?
Tadashi Arashima: Avantajul de a produce într-o anumită ţară este dat în principal de evoluţia cursului de schimb din acea ţară. Spre exemplu lira turcească s-a devalorizat în ultimele luni, evoluţie care nu ne avantajează, mai ales că Verso va fi produs în Turcia alături de Corolla Sedan. În plus, pentru uzina din Turcia importăm multe componente din Europa. În prezent, având în vedere condiţiile actuale de piaţă, nu luăm în calcul construirea unei alte uzine Toyota în Europa.

ProMotor:
Toyota s-a mai confruntat cu o criză financiară, în Japonia anilor 90. Se poate aplica acum ceva din învăţămintele de atunci?
Tadashi Arashima: În anii 90, economia Japoniei a înregistrat o scădere, la care s-a adăugat şi deprecierea yenului în raport cu dolarul american. Acest lucru ne-a determinat să construim mai multe uzine de producţie în afara ţării noastre. Diferenţa dintre crize e că, în trecut, dacă aveam probleme pe piaţa japoneză vindeam bine în Europa şi SUA, dacă erau probleme în Europa creşteam în Japonia, dar acum peste tot, toate pieţele sunt pe minus. Piaţa auto are astăzi nevoie de stimulente din partea guvernelor, precum programele de casare. În plus, dacă în trecut evoluţia yenului era mai stabilă, acum moneda noastră s-a apreciat foarte repede. Spre exemplu, pentru Japonia este bine dacă yenul se apreciază, pentru că se importă foarte multe materii prime, fapt ce va determina un cost de producţie mai scăzut.

ProMotor: Dacă în vară preţul petrolului urcase până la 150 de dolari barilul, iar acum este în jur de 50 de dolari, înseamnă că producătorii auto se vor concentra mai puţin asupra dezvoltării de noi tehnologii de reducere a consumului de combustibil?
Tadashi Arashima: Cu toate că în ultimele luni preţurile la combustibili au scăzut, pe termen lung noi pariem pe maşini cu grad scăzut de emisii de dioxid de carbon. Strategia noastră în ceea ce priveşte modelele hibride nu se va schimba. Inclusiv piaţa americană se va converti la modelele europene. Avem exemplul Ford şi GM, a căror soluţie rapidă a fost de a lansa în Statele Unite modele create iniţial pentru Europa.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide