Ion Cristoiu investighează impactul liderilor români în istoria societăţii şi a presei în două volume | FOTO

Autor: Mediafax 20 nov. 2018 Știri auto

Jurnalistul Ion Cristoiu îşi adună textele scrise în urma documentării în biblioteci în două volume publicate de editura Mediafax, „De la Fondul Antonescu, la conturile lui Ceauşescu” şi „Statul versus Corneliu Zelea Codreanu”, pentru a marca cinci decenii de activitate în presă.

Cele două volume centralizează în 672 de pagini o parte din rezultatele documentării efectuate de Ion Cristoiu în biblioteci şi arhive în ultimii ani, urmărind informaţii şi documente care redau realitatea istoriei.

„Cărţile adună Eseuri, Note, Documente risipite de-a lungul anilor prin reviste şi dând seamă de o activitate de Istoric, desfăşurată în Bibliotecă, diferită de cea de Istoric al clipei, desfăşurată în ziare şi la tv. Coperţile sunt astfel concepute încât să atragă. Una dintre cărţi reproduce pe copertă o fotografie mai puţin cunoscută a lui Corneliu Zelea Codreanu, surprins în costum popular; cealaltă reprezintă un montaj în care chipurile lui Antonescu şi Ceauşescu se profilează pe un fundal de dolari, menit a semnala că şi în cazul Fondului Antonescu şi în cel al Conturilor lui Ceauşescu e vorba de dolari, de mulţi dolari, puşi deoparte de cei doi Conducători în scopuri de interes naţional şi furaţi de băieţi de bine în scopuri strict personale”, explică Ion Cristoiu.

Printre textele pe care le prezintă acum publicului Ion Cristoiu se numără „Când CIA face filme porno”, „Nicolae Ceauşescu îl admira în secret pe Mareşalul Ion Antonescu”, „Ce ar trebui să înveţe politicienii noştri de la Iisus”, „Contribuţia presei la tâmpirea poporului”, „Dumnezeu la telefon!”, „Un mogul: Carol al II-lea”, „Afacerea Marea Debarcare”, „Influenţa timpului probabil asupra politicii” şi „Legiunea văzută prin gaura cheii”.

„Dacă în «Statul versus Corneliu Zelea Codreanu», autorul îţi propune să descoperi unul dintre cele mai tulburătoare procese din istoria României, în «De la Fondul Antonescu, la conturile lui Ceauşescu» poţi afla cum s-au furat banii care puteau salva România după război şi după revoluţie”, spun editorii.

Cele două cărţi sunt disponibile exclusiv în librăriile Cărtureşti şi pe carturesti.ro.

Ion Cristoiu s-a născut pe 16 noiembrie 1948, în satul Găgeşti din judeţul Vrancea, şi împlineşte anul acesta 50 de ani de media. Spune că nu îi place să sărbătorească şi crede că cel mai de preţ sfat pentru un tânăr jurnalist este să scrie din plăcere.

A debutat la Viaţa Studenţească, iar, în 1983, devenea editor la Scînteia Tineretului. Între anii 1992 – 1997, Ion Cristoiu a fost director la cotidianul Evenimentul zilei, considerat deschizătorul presei româneşti de după 1989. În prezent este editorialist la acelaşi cotidian şi are numeroase apariţii TV.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide