Jaguar vrea să controlezi ştergătoarele maşinii cu privirea

Autor: Iulian Dnistran acum 5 ani Știri

Britanicii de la Jaguar Land Rover au prezentat, la începutul lui 2015, un sistem digital de urmărire a ochilor şoferului, chiar şi prin ochelarii de soare. Ideea este că astfel se va putea monitoriza mai bine nivelul de oboseală al celui care se află la volan, iar dacă e cazul, o alarmă o să îl trezească pe şofer înainte de a face un accident.

Acum, însă, englezii spun că au găsit o nouă aplicaţie pentru această tehnologie, şi anume controlarea ştergătoarelor. Mai exact, ştergătorul de lunetă. Conform oficialilor, acesta e de multe ori nesincronizat cu privirile pe care le arungi în oglinda retrovizoare, aşa că există şanse ca geamul să fie murdar când vrei să vezi ceva în spate.

Cu ajutorul acestei tehnologii, care se află deocamdată la stadiul de brevet, şoferul trebuie doar să îşi îndrepte privirea spre oglinda retrovizoare montată pe parbriz, iar ştergătorul de lunetă va porni automat.

Deocamdată, foarte puţine modele Jaguar au ştergătoare de lunetă, dar în curând vom vedea un SUV Jaguar pe străzi, iar acela va avea, cu siguranţă, nevoie de un astfel de ştergător. Mai mult, majoritatea modelelor Land Rover şi Range Rover au lunete aproape verticale, aşa că tehnologia va avea cel puţin un loc asigurat în viitor în gama Jaguar Land Rover.

Via Gizmag



Comentarii
Inchide