Jeep Wrangler Sundancer ne arată cât de bine stă bronzul pe un Wrangler

Autor: Adrian Mihălţianu 21 apr. 2014 Știri auto

Jeep Wrangler Sundancer este un exemplu de folosire cu cap a vopselurilor, jantelor şi elementelor decorative pentru a face o maşină să arate pur şi simplu senzaţional. Acum, fiind vorba de un Wrangler, trebuie să fii atent atunci când îi alegi vopseaua, nu de alta, dar nişte descreieraţi ar putea decide să urce în vârf de munte cu el…

Oh, jantele alea!

Jantele cu 14 spiţe şi finisaj auriu se combină perfect cu vopseaua Chocolate Brown cu tente aurii, iar bronzul se întinde şi asupra geamurilor, probabil pentru ca lumina de afară să nu deranjeze prea tare pasagerii atunci când execută un dans în faţa Soarelui (se numeşte Sundancer, da?)

Excesul de cacao dăunează grav plictiselii

Vă lăsăm să admiraţi maşina în galeria foto, inclusiv interiorul îmbrăcat în piele perforată şi decoraţiuni aurii (iar!), şi nu putem spune decât că am vrea să existe această versiune şi în oferta importatorului din România. Nu de alta, dar muşca un pic din ea pe stradă, măcar să ne dăm seama: e vorba de o cutie de bomboane de ciocolată, sau de un offroader pur sânge? 🙂

Maro cu auriu, reţeta perfectă pentru hepatită. Dar efectul e superb

Mai multe imagini, în galeria foto!

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide