La 20 de zile, rivalii scoteau câte o bucată de pe linia de producţie

Cei mari au voie să lucreze împreună

La 20 de zile, rivalii scoteau câte o bucată de pe linia de producţie La 20 de zile, rivalii scoteau câte o bucată de pe linia de producţie

Ce ar fi lumea maşinilor fără poveştile care încalcă regulile? De acestă dat nu vorbim despre reguli de circulaţie. Vorbim despre reguli concurenţiale care definesc terenul concurenţial pe care joacă două brand-uri enorme.

500E a fost o maşină epocală pe care puţini dintre noi au prins-o în vremea ei de glorie. Mai avem şansa să o vedem pe Google sau printr-o colecţie la unul dintre muzeele de profil. E deja o maşină de epocă dacă ne gândim că primul model a fost asamblat în 1990. Au trecut aproape 30 de ani de atunci, dar maşina e memorabilă. În total s-au construit 10.500 de bucăţi, cele mai multe în 1992 (4.500), cele mai puţine în primul an (46). Conform Carscoops, în SUA au ajuns 1.530 de bucăţi din cele ~ 10.000 produse.

Mercedes 500E avea un motor V8 de 5 litri şi fără turbine şi compresoare, aşa cum vine el de la mama natură. Totuşi, scotea în jur de 330 de cai, mulţi pentru vremurile alea. Motorul era preluat de la SL-ul 500 din anii 90. Maşina mai avea şi alte componente de la SL 500 şi 600, era o limuzină sport, alintată de presă “Lup în blană de oaie”. Cu o cutie automata în 4 trepte, prindea suta la oră în 5.5 secunde şi 260 km/h viteză maximă. Consumul mediu era de 15 l / 100 km. Bun pentru un motor de 5 litri şi o maşină de 1.7 tone.

Acum vine însă şocul. Mercedes 500E (seria W124) a fost asamblat de .. Porsche! Da, maşinile făceau drumuri constant în cei 4 ani între fabricile Mercedes din Sindelfingen şi cea Porsche din Zuffenhausen, Stuttgart.

Până în 1993 s-a numit 500E, apoi, după facelift, s-a numit E500. Fiecare model era asamblat în 18 zile. Pentru că era o maşină ultra, avea 4 scaune Recaro şi ecartament mai mare decât celelalte versiuni din Clasa E. Acum, dacă vrei un model, îl găseşti la licitaţii cu preţuri de vânzare estimate la 50.000 de euro.  

Acum, ca să înţelegeţi mai bine amploarea înţelegerii, gândiţi-vă la un produs cola pe care îl fac în parteneriat Pepsi şi Coca-Cola. Ştim însă că dragostea pentru tehnologie a celor două mari mărci auto întrece rivalitatea de pe hârtiile cu plusuri şi minusuri financiare de la sfârşitul anului. Hai să vedem partea bună a colaborării. Poate nu mai aveam această maşină istorică dacă Porsche şi Mercedes nu băteau palma o dată-n viaţă.

Autor Alexandru Banu

 

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.