La Geneva, noul Ford Focus RS a fost îngrădit ca să nu o ia la fugă

Când ai 320 de cai frumoşi la dispoziţie, ar fi bine să ai un loc sigur în care să-i ţii, chiar dacă acel loc implică un simplu gărduleţ din sticlă.

La Geneva, noul Ford Focus RS a fost îngrădit ca să nu o ia la fugă La Geneva, noul Ford Focus RS a fost îngrădit ca să nu o ia la fugă

Noua generaţie Ford Focus RS a venit la Salonul Auto Geneva 2015 cu tot cu cei „peste 320 CP” de sub capotă, dar şi cu birjarul numit Ken Block, care s-a asigurat - pentru moment, cel puţin - că foarte hot hatchul americano-european o să stea pe loc şi nu o să fugă nicăieri.

Altfel spus, modelul care e capabil să alerge de la zero până la 100 km/h în mai puţin de cinci secunde a fost pus în protecţia unui gard din sticlă, aşa că nu am reuşit să urc la volan.

În schimb, am reuşit să observ kitul aerodinamic care nu e chiar atât de agresiv pe cât m-am aşteptat, dar care sunt sigur că îşi face treaba de minune pe şosea.

Totodată, cei de la Ford au mers pe ideea unei aripi de avion montată pe dos în locul unui eleron clasic, fiindcă este pur şi simplu mare.

De fapt, eleronul e atât de mare, încât ai putea chiar să aterizezi un avion de mici dimensiuni pe el

Nu pot decât să spun că aştept cu mare nerăbdare să pun la încercare noul Ford Focus RS. După experienţele cu Focus ST şi Fiesta ST, sunt destul de sigur că nu o să fiu dezamăgit.

Video:

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.