La nici un an de la inaugurare, o bucată dintr-o autostradă din România va fi demolată

La nici un an de la inaugurare, o bucată dintr-o autostradă din România va fi demolată La nici un an de la inaugurare, o bucată dintr-o autostradă din România va fi demolată

Rezilierea contractului dintre CNADNR şi firma Impregilo în cazul lotului 3 al autostrăzii Orăştie -Sibiu pare tot mai aproape. Închisă la 10 luni de la inaugurare, autostrada “care stă să o ia la vale” s-a transformat în „autostrada care pluteşte”, după ce muncitorii au descoperit că apa s-a infiltrat la 8-10 metri sub autostradă, în zona kilometrului 60.

O bucată de circa 200 de metri din autostrada pe care statul a plătit 130 de milioane de euro ar urma să fie demolată şi reconstruită. Deşi neagă că problemele ar fi atât de grave, CNADNR se pare că se pregăteşte de rezilierea contractului cu constructorul italian Impregilo, urmată de relicitarea contractului. Compania de drumuri are deja “cel puţin” trei expertize tehnice şi mai aşteaptă încă una.

“Aici se joacă un pic altfel, nu se joacă uite expertiza, apucă-te de treabă. Aici se joacă rezilierea şi relicitarea”, au declarat pentru gândul surse din CNADNR. Potrivit acestora, în cazul în care se va ajunge la rezilierea contractului cu constructorul italian Impregilo “nu se pierd bani europeni”.

De mai bine de o lună de când a fost închisă pentru reparaţii pe banii constructorului, firma Impregilo nu a făcut decât “sporadic” lucrări de remediere, mai ales în cazul defectelor minore de pe şantier, susţine CNADNR într-un răspuns transmis gândul.

„Decizia demolării a fost luată pentru a identifica exact cauza apriţiei fisurii, mai ales având în vedere că Antreprenorul a avut şi calitatea de Proiectant în cadrul Contractului de lucrări. Lucrarea este încă în garanţie şi, astfel, valoarea de remediere a defectelor va fi suportată în totalitate de către Antreprenor", arată şeful CNADNR, Narcis Neaga, într-un comunicat.

" Chiar şi în acest moment, noi, CNADNR, am ajuns până în punctul de a cere chiar demolarea unei porţiuni pentru a fi siguri că proiectul se va finaliza în condiţii de maximă siguranţă. Sunt conştient de presiunea care există. Dar rezolvarea situaţiei actuale nu se poate face decât printr-o decizie drastică, potrivit standardelor de calitate şi siguranţă. Chiar dacă în timp au fost acumulate mai multe tensiuni, chiar dacă am vrea ca peste noapte să rezolvăm această problemă, CNADNR, în toate acţiunile pe care le desfăşoară în acest proiect, trebuie să respecte atât prevederile contractuale cât şi legislaţia în vigoare”, a declarat Narcis Neaga.

Citeşte mai departe pe gândul.info

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.