Lexus CT 200h F- Sport, disponibil oficial în România

Lexus lanseaza pachetul F-Sport pentru modelul CT200h, ce oferă o nouă suspensie şi un kit exterior care atrage privirile.

Lexus CT 200h F- Sport, disponibil oficial în România Lexus CT 200h F- Sport, disponibil oficial în România

Lansarea modelului Lexus CT 200h din 2011 a marcat introducerea primului model hibrid premium din clasa compactă. Având un preţ competitiv şi dotări premium, modelul a atras o clasă de clienţi mai tineri către brandul Lexus, contribuind astfel la creşterea vânzărilor Lexus în Europa.

Lansat la Salonul Auto de la Frankfurt din 2011, Lexus CT200h F-Sport poate fi uşor identificat, prin intermediul unui exterior mai agresiv şi prin elementele suplimentare de design interior, care îmbogăţesc echiparea de bază. Versiunea sport a modelului Lexus CT 200h are o nouă suspensie, ce oferă clienţilor o ţinută de drum mai dinamică şi o experienţă mai plăcută la volan.

Cu un consum de CO2 de doar 94 g/km, noua versiune F-sport permite un condus mai dinamic, dar fără a compromite protecţia mediului. Noul Lexus CT 200h F-Sport se individualizează uşor, cu ajutorul unor elemente de design exterior, cum ar fi barele de protecţie faţă şi spate cu aspect aerodinamic şi grila faţă modificată, ce subliniaza linia modelului şi conferă un aspect sportiv.

Eleronul pentru hayon, extins cu 30 mm, maximizează performanţele aerodinamice ale modelului. Jantele de aluminiu inchis la culoare de 17'' cu ornamente negre şi însemnele F-Sport de pe laterale completeaza aspectul exterior.

Elementele de design interior includ volanul din piele perforată, disponibil exclusiv pe versiunea F-Sport, pedalele cu inserţii din aluminiu, linia neagră a plafonului şi praguri inscripţionate cu numele modelului. Tapiteria scaunelor este disponibilă în două variante.

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.