Limuzina ucrainiană inedită

Clasă, eleganţă, exclusivism, prestanţă, prestigiu, sunt doar o mică parte din caracteristicile unei limuzine care nu pot fi atribuite acestui model. De fapt, mastodontul ăsta poate fi definit printr-un singur cuvânt KITSCH.

Limuzina ucrainiană inedită Limuzina ucrainiană inedită
Modelul de la care s-a pornit este un Pontiac Aztek, un model cu trăsături destul de aparte, dar ce a urmat duce bizarul la un cu totul alt nivel. Artizanul acestui model a reinterpretat legile nescrise ale tuningului într-un mod mai mult decât personal şi rezultatul poate fi cu greu catalogat.

Partea frontală este ornată cu un bull bar aruncat peste grila, ce seamănă cu mustaţa celebrului detectiv belgian Poirot.. Capotă este bombată inexplicabil, părând victima unui accident recent. Lateralul nu are o linie clară şi nici portierele nu par în consens geometric cu restul elementelor de caroserie. Jantele au modesta dimensiune de 14 inchi, iar spatele pare făcut la ora de traforaj de un elev de şcoală primară.

Interiorul este la fel de încărcat precum reşedinţa unui sultan, fiind exemplul perfect de întâlnire culturală a Vestului cu frustrările estice.
Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.