Lista celor 9 variante de modele VW 2016 la care s-au descoperit diferenţe de emisii de CO2

La doar o lună de la momentul la care au fost ridicate întrebări cu privire la valorile de CO2 ...

Lista celor 9 variante de modele VW 2016 la care s-au descoperit diferenţe de emisii de CO2 Lista celor 9 variante de modele VW 2016 la care s-au descoperit diferenţe de emisii de CO2

 

Volkwagen a efectuat o verificare internă detaliată şi a aflat care sunt maşinile noi din gama sa ce vor avea nevoie de revizuirea emisiilor de CO2. Estimarea iniţială a companiei era de 800.000 de autovehicule cu emisii de CO2 mai mari, însă aceasta nu a fost confirmată, în această situaţia fiind descoperite doar 9 variante de modele. Acestea se produc anual în 36.000 de exemplare, reprezentând aproximativ 0,5 procente din volumul autovehiculelor mărcii Volkswagen. Lista celor nouă variante de model poate fi găsită mai jos.

 

 

Potrivit constructorului german, până la Crăciun, aceste versiuni de model vor fi măsurate încă o dată de o instituţie tehnică neutră, sub supervizarea autorităţilor competente. În cazurile pentru care este confirmată corectitudinea cifrelor iniţiale, nu vor exista niciun fel de consecinţe. Aceste autovehicule pot fi oferite spre vânzare de către distribuitori, fără niciun fel de restricţii. Pentru numărul mic de modele auto la care există devieri, valorile de omologare vor fi adaptate prin derularea procedurilor uzuale.

Citeşte şi VIDEO - Noua maşină a Regelui Mihai

Citeşte şi GALERIE FOTO. D33, un concept italienesc care trebuia să relanseze Dacia

Volkswagen a prezentat aceste rezultate comisiei de investigaţie a Guvernului Federal German şi Autorităţii Naţionale Germane pentru Transport Motorizat (KBA). Devierile constatate la cele nouă variante de model şi sunt în medie de doar câteva grame de CO2, ceea ce corespunde unei creşteri a consumului măsurat în ciclul NEDC de aproximativ 0,1 până la 0,2 litri de combustibil la 100 de kilometri.

Citeşte şi Benzina şi motorina s-au ieftinit, dar adevăratele scăderi urmează de la 1 ianuarie 2016 şi 2017

Mărcile membre ale Grupului, Audi, SKODA şi SEAT, au convenit de asemenea asupra unei proceduri similare cu autorităţile de omologare competente, pentru autovehiculele aflate iniţial în discuţie.

 

Citeşte şi FOTO. Unde şi-a montat un bucureştean instalaţia GPL

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.