Livrările de Dacia Duster au început

Datorită solicitărilor mai numeroase pentru versiunea cu tracţiune integrală, modelele Dacia Duster 4x4 au ajuns la viitori proprietari de abia în această săptămână.

Livrările de Dacia Duster au început Livrările de Dacia Duster au început

Faptul că Dacia Duster 4x4 este mai dorit, atât la export cât şi pe piaţa internă, decât versiunea cu tracţiune faţă este în dezavantajul clienţilor care trebuie să aştepte chiar până la două luni. "Cererea pentru versiunea 4X4 este mai mare decât cea pentru 4X2, ceea ce face ca varianta cu tracţiune integrală să fie aşteptată mai mult, o lună - două", a declarat, conform MEDIAFAX, şeful Departamentului de marketing al dealerului Auto Cobălcescu, Marius Bocşa.

Cei care au de aşteptat cel mai mult sunt persoanele fizice, acestea reprezentând majoritatea celor care au ales 4x4, firmele mergând pe versiunea mai ieftină cu tracţiune 4x2. Cererea cea mai importantă pentru Duster vine se pare din Franţa, acolo unde doar în prima lună s-au primit 10.000 de comenzi.

Dacia are aşteptări destul de mari cu Duster şi se doreşte ca producţia sa anuală să ajungă la 150.000 unităţi. Începând cu luna Iunie Duster va fi disponibil în Ucraina, Israel, Iordania, Siria, Egipt şi Liban. Din 2011 acest model va fi distribuit în statele din Golful Persic şi tot în acelaşi an va începe producţia la uzina Curitiba în Brazilia pentru America Latină.

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.