Logan pe pieţele din Scandinavia

Automobile Dacia va exporta, începând din acest an, autovehicule Logan produse în România pe pieţele din Scandinavia, a anunţat, vineri, directorul comercial al companiei, Jacques Daniel.

Logan pe pieţele din Scandinavia Logan pe pieţele din Scandinavia
"Vom începe din acest an să exportăm Logan-uri fabricate în România pe pieţele din Scandinavia, însă nu am nicio informaţie despre numărul dealerilor de acolo", a declarat Jacques Daniel, la o conferinţă de presă.

Dacia a vândut de la lansarea modelului Logan, în septembrie 2004, 306.000 de unităţi pe piaţa din România, 61.277 de unităţi în Franţa şi 25.057 în Germania. Evoluţia vânzărilor a fost susţinută de autoturismul Logan, care a fost vândut în 367.745 de unităţi la nivel global, cu 48% mai mult decât în 2006, atât sub marca Dacia cât şi sub brand Renault.

Pentru 2008, reprezentantul companiei nu a precizat o cifră exactă a vânzărilor, însă a declarat că Dacia va comercializa mai multe vehicule decât în 2007.
Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.