Lucrări la partea carosabilă în punctul de frontieră Giurgiu – Ruse

Autor: ProMotor 30 iul. 2019 Știri auto
Lucrări la partea carosabilă în punctul de frontieră Giurgiu – Ruse

CNAIR anunţă că astăzi, 30.07.2019, în jurul orei 11:00, încep lucrări de remediere a părţii carosabile în vama Giurgiu – Ruse, pe sensul Ruse – Giurgiu.

Lucrările vor începe marţi, 30.07.2019, în jurul orei 11:00 şi vor dura aproximativ 12 ore, dar pentru a se usca stratul de asfalt poaspăt aşternut şi pentru a rezista traficului greu mai este nevoie de încă 5 ore de până la reluarea circulaţiei în zona lucrărilor.

Lucrările efectuate sunt în perioada de garanţie şi sunt suportate de către constructor.

Potrivit instituţiei, ziua de marţi a fost aleasă pentru execuţia lucrărilor după analiza statisticilor de trafic în acest punct de frontieră, statistici care arată ca marţea este cel mai redus trafic în acest punct de frontieră. Spre exemplu, în ziua de marţi, traficul rutier în vama Giurgiu – Ruse este mai scăzut cu aproximativ 30% faţă de ziua de luni.

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de autostrăzi şi drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360, 0800.800.301.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide