Macan EV este a doua maşină electrică produsă de Porsche. Află totul despre ea

Macan EV este a doua maşină electrică produsă de Porsche. Află totul despre ea

Autor: Cristian Agatie acum 2 luni Știri

Macan EV va fi al doilea model electric produs de Porsche, informaţia fiind conformată la Frankfurt de şeful programului de SUV-uri al producătorului german, Julian Baumann. Viitorul model electric va avea un design complet diferit de cel al versiunilor cu motor termic, pentru a reflecta statutul special în gama Porsche.

Într-un interviu cu Autocar, Julius Baumann a confirmat că versiunea actuală cu motor termic a lui Macan va continua să fie comercializată şi după lansarea lui lui Macan EV, din 2021. Oferta va fi asemănătoare cu cea a duoului Taycan/Panamera.

Macan EV va fi lansat în 2021, mai întâi ca o versiune performantă în stilul lui Taycan, ceea ce înseamnă că va purta aceeaşi denumire „Turbo” care o evidenţiază ca model de top în gamă. Potrivit lui Baumann, versiunea cu motor pe benzină va continua să existe „deoarece clienţii nu sunt încă pregătiţi pentru maşini electrice, aşa că vor fi, în esenţă, două maşini diferite”.

Complet diferite, de altfel, pentru că Macan EV va avea la bază o evoluţie a platformei folosite de Taycan. Este vorba de platforma Premium Platform Electric (PPE) a grupului Volkswagen, dezvoltată pornind de la arhitectura J1 a lui Taycan pentru a permite o flexibilitate maximă atât pentru producerea modelelor sportive pure cât şi a SUV-urilor înalte.

Designul viitorului Macan EV va reflecta dezideratele pentru o aerodinamică îmbunătăţită, un domeniu la care Macan clasic nu excelează. Acest aspect este astăzi cercetat de aceeaşi echipă care s-a ocupat de aerodinamica lui Taycan, cu rezultate foarte bune, de altfel. Absenţa unei motorizări sub capota din faţă va permite o siluetă mai joasă şi un coeficient aerodinamic superior.

Următorul pas va fi designul viitorului model, care trebuie să fie uşor de recunoscut, chiar dacă nu va avea comun cu Macanul actual niciun singur panou de caroserie. Cele două modele ar trebui să coexiste timp de câţiva ani, apreciere care sugerează că Macan va avea o viaţă mai lungă decât se prevăzuse iniţial. Acesta a beneficiat de un facelift anul trecut şi este foarte probabil să mai primească unul înainte de a fi retras.

Referindu-se la design, Baumann a declarat că, în ciuda performanţelor permise de arhitectura electrică, Macan EV nu va fi un SUV-coupé, păstrând spiritul practic al actualului Macan, care este folosit adesea ca maşină principală a familiei.

Macan EV va avea, probabil, tracţiune integrală virtuală, cu câte un motor electric pe fiecare axă şi o putere totală care ar putea depăşi 700 CP în versiunea de vârf, Turbo S. Ca şi în cazul lui Taycan, vor urma şi versiuni cu puteri mai mici, care vor coborî preţul de achiziţie în zone mai apropiate de ale modelului cu motor termic.

sursa: Autocar

 



Comentarii
Inchide