Mărcile auto cu cele mai puternice pagini de Facebook din lume şi din România

Autor: Iulian Dnistran 25 aug. 2014 Știri auto

Facebook este copilul-minune al lui Mark Zuckerberg. Cu bune şi cu rele, reţeaua socială care a pornit la drum în urmă cu zece ani ca un fel de comunitate secretă a studenţilor de la Harvard a ajuns acum un gigant al Internetului. Iar producătorii auto din lumea întreagă încearcă să creeze comunităţi virtuale prin intermediul site-ului creat de Zuckerberg.

Unii au reuşit, alţii nu prea ştiu cu ce se mănâncă felul numit „social media”. Aşa că am vizitat paginile de Facebook ale mărcilor auto importante şi am făcut un top bazat pe numărul de fani. Iată, aşadar, care sunt cele mai puternice pagini de Facebook ale producătorilor auto la nivel mondial:

Pe locul întâi se află BMW, cu peste 18 milioane de fani la nivel global, după care vine Ferrari (cu peste 15.700.000 de fani) şi Mercedes-Benz (cu aproape 15.600.000 de fani).

În România, situaţia stă puţin altfel. Pe primul loc se află Renault România (cu peste 455.000 de fani), pe locul al doilea este pagina BMW România (cu aproape 400.000 de fani), iar pe locul al treilea este Dacia România (cu peste 320.000 de fani).

Tu la ce pagini ai dat „Like” şi de ce?

Apropo, nu că am vrea să ne lăudăm (bine, ne lăudăm, recunoaştem), dar pagina de Facebook ProMotor România a depăşit recent pragul de 500.000 de like-uri.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide