MAŞINA APPLE: ce companie o va construi şi unde se află laboratorul secret al Project Titan

Site-ul Worldcarfans.com a publicat o ştire conform căreia Project Titan, proiect ce vizează construirea ...

MAŞINA APPLE: ce companie o va construi şi unde se află laboratorul secret al Project Titan MAŞINA APPLE: ce companie o va construi şi unde se află laboratorul secret al Project Titan

 


Site-ul Worldcarfans.com a publicat o ştire conform căreia Project Titan, proiect ce vizează construirea maşinilor Apple, pregăteşte un laborator în inima Berlinului. 

Oficial, se cunosc puţine lucruri despre acest laborator, dar se zvoneşte că aici urmează să fie angajaţi între 15 şi 20 de persoane, candidaţi de top din industria de automobile din Germania. 

Publicatia a sugerat că Apple angajază oameni cu gândire progresivă, oameni tineri care au un background în vânzări, software, inginerie şi hardware. Site-ul mai sus menţionat pretinde că Apple va contracta firma Magna Steyr pentru a construi viitoarea maşină.

Tot în această săptămână am aflat dintr-o altă sursă (Carscoops.com), că Apple l-a angajat pe Chris Porritt, fost vicepreşedinte la Tesla şi inginer-şef la Aston Martin pentru a lucra la ”un proiect special”. 

Desigur, "proiect special" este doar un alt mod de a spune Project Titan, sau "Apple car", proiect care va beneficia de experienţa lui Porritt. 

De-a lungul carierei sale a fost creditat pentru a lucra la modele reprezentative pentru Aston Martin: One-77, V12 Zagato şi DB9. Pentru Tesla Porritt a ajutat la dezvoltarea platformelor modelelor S şi X, precum şi şasiul lui Model 3. 

Porritt şi-a început activitatea în domeniul auto în 1978 la Land Rover, unde a lucrat 10 ani. După aceea a fost angajat de către Aston Martin ca inginer şef, până în 2013, când a trecut în echipa celor de la Tesla. 


Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.