Maşinile din RDG. ISTORIA automobilelor din fosta Republică Democrată Germană

Autor: Adrian Mihălţianu acum 6 ani Știri

La sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, Germania – aşa cum o ştim astăzi, a fost împărţită în două: Germania de Vest (sau Republica Federală Germania) şi Germania de Est (sau Republica Democrată Germană). În timp ce Vestul Germaniei a intrat sub ocupaţie britanică, franceză şi americană, Estul Germaniei a devenit un stat-satelit al Uniunii Sovietice. În continuare, ProMotor vă prezintă istoria maşinilor care au fost produse în Republica Democrată Germană sub controlul sovieticilor.

De la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial şi până în 1990, comuniştii au controlat partea de Est a Germaniei, care a devenit cunoscută drept Republica Democrată Germană (RDG), în timp ce Vestul Germaniei de astăzi a intrat sub ocupaţie americană, britanică şi franceză. Germania de Est a devenit, astfel, cel mai vestic stat al fostului Bloc Comunist şi a început să producă maşini după indicaţiile comuniştilor.

La sfârşitul anului 1990, Republica Democrată Germană a fost dizolvată, iar Germania a fost reunificată. Până atunci, însă, RDG a produs câteva automobile care au rămas în memoria fostelor state comuniste din Europa, printre care şi România, drept alternativele germane la modelele autohtone sau sovietice, deşi au fost construite tot de comunişti.

În continuare vă prezentăm o scurtă istorie a maşinilor care au ieşit de pe liniile de asamblare ale fabricilor est-germane.

Marele IFA

IFA (sau Industrieverband Fahrzeugbau – Asociaţia Industrială pentru Construcţia de Vehicule) a fost entitatea care a controlat întreaga construcţie de maşini, motociclete şi camioane din fosta Republică Democrată Germană, inclusiv mărcile Wartburg, Trabant, Barkas şi Multicar.

Primul autoturism ce a purtat numele IFA a fost modelul IFA F8, care nu era altceva decât un DKW F8 vest-german produs în fosta fabrică Auto Union din Zwickau. Deşi era bazat pe un design vest-german, IFA F8 era deja învechit atunci când a fost prezentat publicului de la Târgul din Leipzig din 1947, fiindcă, de fapt, cei de la DKW construiseră acest model între 1939 şi 1942, iar comuniştii nu au făcut altceva decât să repornească producţia după război.

IFA F8

IFA F8

IFA F8 a fost construit până în 1955 într-o serie de variante de caroserie, printre care berlină cu două uşi, decapotabilă cu două uşi, decapotabilă sport cu două uşi şi dubiţă pentru transportul de marfă. Indiferent de varianta de caroserie, IFA F8 a avut parte de un motor în doi timpi de doar 690 cmc, cu doi cilindri în linie, care producea 20 CP şi un cuplu de 49 Nm.

Din 1949, IFA a început construcţia unui nou model, denumit IFA F9. Bazat pe prototipul DKW F9, dezvoltat de cei de la Auto Union înainte de începerea războiului cu scopul de a înlocui vechiul F8, IFA F9 a fost construit iniţial în fabrica din Zwickau, iar apoi producţia a fost transferată la fosta fabrică BMW din Eisenach. Sub capotă, noul F9 avea un motor în doi timpi de 910 cmc, cu trei cilindri în linie, care producea o putere declarată de 28 CP.

În 1956, IFA F9 a fost înlocuit cu un nou model, denumit Wartburg 311, despre care voi vorbi pe larg în pagina următoare.

Pagini: 1 2 3 4 5



Comentarii
Inchide