Mazda 3 Sedan - Evoluţia designului

Producătorul japonez a dat publicităţii imaginile surprinse în timpul dezvoltării noii Mazda 3, ce ne prezintă paşii prin care a trecut designul de la o simplă foaie de hârtie până la un model din lut.

Mazda 3 Sedan - Evoluţia designului Mazda 3 Sedan - Evoluţia designului

Noua Mazda 3 Sedan a fost lansată la Los Angeles Auto Show acum aproape o săptămână, astfel că prezentarea acestor poze este cel puţin surprinzătoare. Puteţi vedea astfel modul în care a evoluat designul de la primele schiţe până la versiunea finală dar şi unele propuneri care au fost făcute de designeri şi la care s-a renunţat pe parcurs.


Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.