Mazda la Salonul Auto de la Los Angeles

Autor: Andrei Nan 09 nov. 2010 Știri auto
Mazda la Salonul Auto de la Los Angeles

De la lansarea din 2005
Mazda5
a redefinit segmental monovolumelor
compacte prin introducerea celor şapte locuri configurabile pe trei
rânduri de scaune şi a stilului şi dinamicii nemaiîntâlnite până
atunci la nici un alt model din segment. În plus, prima generaţie
Mazda5 a fost primul monovolum care oferea două uşi spate
culisante.
Astfel de dotări şi echipamente destinate să
crească plăcerea condusului se regăsesc la toate modelele Mazda şi
sunt reunite sub denumirea „Zoom-Zoom”.

Mazda5 integrează elemente din limbajul de design Nagare, care,
inspirat de natură, prezintă atribute elegante în premieră pentru
modelele contemporane. Schimbările trec de nivelul caroseriei,
modelul fiind echipat cu două motorizări pe benzină, de
1.8l şi 2l care
furnizează 115 CP, respectiv 150
CP.
Acestea pot fi cuplate la o cutie manuală cu 6
rapoarte, împreună oferind performanţe notabile atât din punct de
vedere al consumului cât şi al dinamicii. Motorul de 2l DISI poate
fi echipat cu sistemul unic Mazda i-STOP, care permite reducerea
semnificativă a consumului de combustibil prin oprirea şi
repornirea automată a motorului în timpul staţionării
autovehiculului la semafor sau în trafic. Gama de motoare va fi
completată la începutul anului următor cu un propulsor
diesel de 1.6l şi 116 CP.

Cea de-a doua atracţie a standului Mazda va fi premiera

conceptului Shinari
, primul model care
încorporează noul limbaj de design Mazda – Kodo, care
semnifică „Sufletul mişcării”.
Sub îndrumarea lui Ikuo
Maeda, noul Director de Design al constructorului, Shinari readuce
în prim plan elemente specifice seriei de concepte Nagare şi le
poziţionează la un nivel superior. La fel ca în cazul oricărui
concept, este posibil ca doritorii să nu vadă niciodată unul care
să intre în producţia de serie, însă Shinari le indică designerilor
noi modalităţi de a explora simbolistica formelor şi
suprafeţelor.

Shinari este un real exerciţiu de design încorporat într-un
coupe sport cu patru locuri care exprimă perfect tema de design
Kodo. Cuvântul japonez „shinari” semnifică rezistenţa şi
supleţea obiectelor foarte dure,
cum ar fi oţelul sau
bambusul, când se află în tensiune. Acestea se referă totodată la
aspectul unei persoane sau animal atunci când îşi flexează corpul
pentru a pregăti o mişcare rapidă.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide