Mazda la salonul nipon

Mazda expune în premieră la Salonul Auto de la Tokyo o serie de tehnologii de propulsie, trenuri de rulare inovatoare, precum şi mai multe tehnologii de mediu şi de siguranţă.

Mazda la salonul nipon Mazda la salonul nipon

Noua generaţie a motorului rotativ Renesis este prezentă la standul Mazda în echiparea conceptului Taiki. Constructorul japonez a demarat procesul de dezvoltare a motorului rotativ cu injecţie directă, cu o capacitate de 1.600 cmc, care marchează evoluţia structurii de bază a acestui tip de motor. Această nouă generaţie este prima cu alimentare pe benzină care foloseşte injecţia directă. Deşi dimensiunile motorului au crescut, acesta a rămas la fel de compact şi de uşor ca şi generaţia actuală, fiind şi mai economic. Pentru noul motor s-a utilizat şi aluminiul, reducându-se astfel greutatea automobilului pe care este montat.

Mazda 5 Hydrogen RE Hybrid reprezintă o abordare nouă pentru motorul rotativ. Acest model beneficiază de un motor rotativ cu alimentare combinată, pe hidrogen şi benzină, dispus transversal, ce dezvoltă cu aproximativ 40% mai multă putere decât cel ce echipează modelul RX-8 Hydrogen RE, rezultând astfel o performanţă mai bună la accelerare. Noul motor pe hidrogen a necesitat şi dezvoltarea unui nou sistem hibrid, care să-i faciliteze funcţionarea. Motorul rotativ pe hidrogen convenţional prezenta un cuplu mic şi o eficienţă scăzută la turaţii mici. Noul sistem depăşeşte aceste neajunsuri şi extinde autonomia pentru alimentarea cu hidrogen la aproximativ 200 km, de două ori mai bună decât pentru modelul RX-8.

„Obiectivul nostru de a materializa conceptul „Sustainable Zoom-Zoom” include înnoirea trenurilor de rulare pentru toate modelele în următoarea decadă, în condiţiile în care dorim să stabilim un nivel superior de performanţă şi de consum, precum şi un nivel scăzut de emisii. Cercetarea vizează şi sistemele performante de siguranţă, inclusiv tehnologii de prevenire a accidentelor din trafic înainte ca acestea să se întâmple” a declarat Hisakazu Imaki, Preşedinte şi Chief Executive Officer Mazda.

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.