Moartea lui Osama bin Laden duce la scăderea preţului petrolului?

Vestea eliminării celui mai căutat teorist de pe planetă, Osama bin Laden, a dus la un efect major pe pieţele financiare ale lumii. Unele voci susţin că preţul petrolului va scădea datorită morţii lui bin Laden.

Moartea lui Osama bin Laden duce la scăderea preţului petrolului? Moartea lui Osama bin Laden duce la scăderea preţului petrolului?

De fapt, scăderea preţului petrolului s-a înregistrat imediat după anunţarea veştii că Osama bin Laden a fost lichidat: dacă luna trecută preţul mediu al unui baril de petrol era cotat la 127 USD (cea mai mare valoare din ultimii trei ani!), acum preţul mediu a ajuns sub 125 USD pentru un baril.

Însă, chiar dacă mulţi speră că preţurile la petrol vor ajunge la nivelurile mai scăzute dinaintea crizei mondiale, analiştii trag un semnal de alarmă şi afirmă că acest lucru nu se va întâmpla, iar scăderea actuală este doar un fenomen trecător, cauzat de sensibilitatea pieţelor.

Practic, afaceriştii cu petrol au mult mai multă încredere acum în furnizarea de petrol din Orientul Mijlociu, pe motiv că, o dată cu dispariţia capului al-Qaeda, ameninţările teroriste vor scădea dramatic, deci siguranţa în zonă va fi mai mare. Impresie contrazisă vehement de analişti.

Problema cea mai mare ţine de dependenţa serioasă a civilizaţiei vestice de petrolul din Orientul Mijlociu, zonă care rămâne una foarte ostilă. Prin urmare, mulţi sunt de părere că moartea lui bin Laden are doar un efect de moment, situaţia din Libia fiind responsabilă în continuare pentru preţul ridicat al petrolului.

Mulţi atrag atenţia şi asupra pericolului răzbunării - toate statele vestice, de exemplu, sunt în alertă, temându-se de nişte atacuri teroriste foarte dure. Ceea ce va duce, în scurt timp, la temeri privind siguranţa exploatărilor de petrol din Orientul Mijlociu.

Prin urmare, sfatul analiştilor este să rămânem realişti: preţul petrolului va continua să crească, în ciuda valului de optimism de după moartea lui Osama bin Laden. Ce-i drept, partea plină a paharului este că această creştere ar putea fi ceva mai lentă, deci efectele directe puţin mai reduse şi mai uşor de acceptat de către populaţie.

Voi ce credeţi?

PREŢUL PETROLULUI VA CREŞTE SAU VA SCĂDEA ÎN ACEST AN?

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.