Motoare noi, de la General Motors

Autor: Gabriel Grosoiu 13 oct. 2011 Știri auto
Motoare noi, de la General Motors

Grupul american General Motors şi-a luat foarte în serios rolul de jucător global pe piaţa auto mondială. Astfel, viitorul apropiat va aduce o nouă familie de motoare pe benzină, cu valori ale cilindreei cuprinse între 1.0 şi 1.5 litri, pe care compania americană le va transforma în produse globale.

Propulsoarele vor fi produse în fabrici GM din întreaga lume, iar avantajele aduse de acestea sunt injecţia directă, tehnologia turbo, precum şi adaptabilitatea la combustibilii alternativi. Motoarele anunţate de americani promit să asigure un nivel scăzut al vibraţiilor şi al zgomotului, dezavantaje tipice ale agregatelor de capacitate redusă.

Familia globală de motoare General Motors face parte din marea strategie de dezvoltare a gigantului american, ce prevede reducerea complexităţii şi a costurilor pentru realizarea motoarelor, în schimbul creşterii competitivităţii şi a eficienţei în consum. De exemplu, noile propulsoare vor fi proiectate şi construite astfel încât piesele componente să fie compatibile între ele, indiferent de capacitate şi de ţara unde acestea vor fi produse.

Producţia este programată să înceapă în 2015, iar până la sfârşitul deceniului, familia de noi motoare va fi integrată în totalitate pe produsele GM, indiferent dacă va fi vorba despre viitoarele generaţii de Opel Corsa sau Chevrolet Aveo sau chiar de urmaşii actualelor Opel Astra şi Chevrolet Cruze.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide