Nissan Maxima - Poze în premieră

Unul din modelele cu cele mai multe generații a fost prezentat în noi haine la Salonul Auto de la New York.

La o zi distanță de când Nissan a prezentat o poză teaser cu noua generație Maxima, primele poze oficiale și-au facut prezența pe Internet. De la lansarea din 1974, fiecare generație nu a stat pe piața mai mult de patru ani, astfel că actualul model ce a debutat în 2004 este la sfărșit de carieră. Nissan a dat publicității de curând toate detaliile legate de noul model de clasă mare, care in ciuda trendului actual, a scăzut sensibil în lungime, pentru a avea o formă cat mai sportivă. Vorbind de sportivă, Nissan a luat în considerare la dezvoltarea noului model și posibilitatea unei platforme cu transmisia pe roțile spate, dar într-un final, tracțiunea a căștigat datorită cheltuielilor reduse și a spațiului interior crescut.

Nissan MaximaSoluția, chiar dacă are o explicație logică, se apropie foarte mult de limita practică de transmitere a puterii pe roțile din fată, cei 290 CP dezvoltați de V6-le de 3,5 litri sunt într-o cantitate destul de mare pentru a duce la torque steer sau la patinaj nedorit. Din fericire, Nissan a cuplat acest propulsor la cea mai nouă versiune a cutiei de viteze CVT Xtronic cu mod manual, ce asigură o trecere dintr-o viteză în alta într-un mod foarte gentil, fară a supune transmisia la șocuri nedorite. Vânzările noului Nissan Maxima vor începe în această vară în SUA, dar designul foarte reușit ne indreptățește să credem ca un import în Europa nu va fi exclus, astfel că noul Maxima ar putea trece drept un înlocuitor al mai vechii generații Primera.
Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.