Nissan nu participă la Frankfurt 2011, însă Infiniti va fi prezent pentru prima oară

Nissan nu participă la Frankfurt 2011, însă Infiniti va fi prezent pentru prima oară

Autor: Oraan Mărculescu acum 8 ani Știri

La Salonul Auto Frankfurt 2009, Nissan s-a numărat printre marii absenţi, alături de Honda, Mitsubishi sau Chevrolet. Atunci a fost vorba de o perioadă de criză auto acută, iar cei de la Nissan au preferat să direcţioneze bugetul necesar pentru prezenţa la salonul german în alte acţiuni de marketing.

Acum, la Salonul Auto Frankfurt 2011, asistăm la o nouă absenţă a producătorului japonez, ceea ce ridică mari semne de întrebare din partea analiştilor – două absenţe consecutive de la unul dintre cele mai importante saloane auto mondiale, desfăşurat chiar în ţara cu piaţa auto cea mai dinamică din Europa, sugerează, oare, probleme?

Ei bine, oficialii Nissan Europe vin cu explicaţii de natură să aplaneze aceste temeri. Este vorba, de fapt, de dorinţa japonezilor de a face faţă provocărilor şi de a depăşi convenţiile. Adică strategia Nissan nu este aceea de a participa la asemenea evenimente doar pentru că sunt în calendar, ci îşi concentrează eforturile ca să obţină un efect maxim în promovarea produselor.

Pe de altă parte, Nissan nu are noutăţi importante, care să justifice o investiţie serioasă într-un stand la Frankfurt 2011: în primăvară, la Salonul Auto Geneva 2011, a venit cu o motorizare nouă pentru Nissan Micra şi cu o ediţie specială a lui 370Z, precum şi cu Esflow Concept. Iar anul trecut, în toamnă, la Salonul Auto Paris 2010, a prezentat X-Trail facelift şi conceptul TownPod.

În această toamnă, japonezii nu se pot lăuda, pe plan european, cu nici o nouate notabilă, iar, pe competitiva piaţă germană, Nissan are succes doar cu gama sa de crossover-uri şi SUV-uri deja cunoscute (în special Qashqai şi Juke), în timp ce modelele urbane Micra sau Note ori cele de nişă, precum 370Z sau GT-R, contează prea puţin în vânzările generale. În plus, Nissan Leaf încă nu e aşa de popularizat şi nici nu vine cu nimic nou în acest an.

Oricum, creşterile uşoare al vânzărilor Nissan în 2010 faţă de 2009 sunt un indiciu că decizia Nissan de a nu participa la salonul auto german din 2009 nu a fost eronată. Oricum, creşterile serioase ale vânzărilor companiei japoneze s-au înregistrat în afara continentului european, deci direcţionarea fondurilor în alte campanii de marketing este justificată.

În altă ordine de idei, lipsa Nissan va fi suplinită de prezenţa în premieră la Salonul Auto Frankfurt a diviziei de lux Infiniti. Planurile japonezilor de a cuceri piaţa de lux europeană sunt dificile, mai ales pe terenul triadei germane Audi – BMW – Mercedes-Benz.

Însă Infiniti se pare că are un viitor strălucit, mai ales prin prisma colaborării cu Daimler, viitoarele modele Infiniti urmând a primi şi motoare Mercedes-Benz, de exemplu. Nu în ultimul rând, Infiniti reprezintă un foarte necesar vector de imagine pentru grupul Renault-Nissan, aşa încât, pe principiul „noblesse oblige”, prezenţa Infiniti la saloanele auto de anvergură se impune.



Comentarii
Inchide