Nissan NV3500 oferă confort pentru 12 persoane!

Cei de la Nissan îşi extind gama de modele comerciale în America, iar printre ele se află şi NV3500 care oferă acum spaţiu pentru 12 pasageri.

Nissan NV3500 oferă confort pentru 12 persoane! Nissan NV3500 oferă confort pentru 12 persoane!

Începând din acest an, cei de la Nissan au introdus, în America, în gama de modele, versiunea cu 12 locuri a lui NV3500. Peste Ocean, dubele sunt mult mai mari şi mai impunătoare decât în Europa, aşa că japonezii s-au folosit de caroseria NV-ului pe care îl aveau şi au schimbat interiorul pentru a putea găzdui 12 persoane.

Deşi preţurile pornesc de la 31.690 dolari, există puţine şanse ca modelul să ajungă pe piaţa europeană. În principal datorită motoarelor de 4.0 litri si 5.6 litri pe benzină care nu ar avea nici o logică aici. Versiunea pentru pasageri este, din punct de vedere mecanic, la fel ca şi cea utilitară. Ceea ce înseamnă că o cutie de viteze automată cu cinci rapoarte transmite întreaga puterea căre puntea spate.

Versiunea full-option cu motorul de 5.6 litri şi 317 CP costă puţin peste 40.000 dolari, în condiţiile în care maşina prezintă un confort ridicat pentru toţi pasagerii săi. Astfel, are 3 rânduri de scaune din piele în spate, airbag-uri laterale şi un display cu touch screen de 5 inch. După această lansare, cei de la Nissan vor să aducă pe piaţa americană, fratele mai mic intitulat NV200, pe care îl caracterizează ca şi taxiul viitorului.

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.