Noi campanii pentru combaterea folosirii telefonului la volan

Autor: Laurenţiu Florescu 02 mai 2012 Știri auto
Noi campanii pentru combaterea folosirii telefonului la volan

Peste tot în lume se fac studii pentru a descoperi principalele cauze ale accidentelor rutiere şi a le putea apoi combate. Una dintre ele este folosirea telefonului mobil la volan. Doar în Stalele Unite ale Americii s-au înregistrat anul trecut peste 6.000 de morţi şi mult mai mulţi râniţi din cauza folosirii telefonului mobil la volan. Asta înseamnă că 6.000 de părinţi, bunici sau copii şi-au pierdut viaţa din cauza unui banal telefon sau a unui SMS.

De ce nu a devenit combaterea trimiterii de SMS-uri la volan o prioritate pentru mai toate guvernele din lume? Trimiterea mesajelor scrise în timpul condusului este una dintre cele mai periculoase activităţi pe care le putem face în spatele volanului. În timp ce vorbitul la telefon ne distrage atenţia şi ne scade capacitatea de concentrare, trimiterea SMS-urilor impune pe lângă aceste lucruri şi întreruperea contactului vuzual cu şoseaua.

Studiile cerecetătorilor americani arată că 10% din timpul în care comunicăm prin SMS-uri îl petrecem în afara benzii de mers pe care trebuie să o urmăm. Mai mult decât atât, în acest timp chiar şi şoferii tineri au reacţii mult mai lente, la acelaşi nivel cu o persoană de 70 de ani.

Tot studiile arată că în timpul trimiterii unui SMS ne luăm ochii de la drum pentru circa 5 secunde. Nu pare mult, dar la o viteză de 80 km/h asta înseamnă că am parcurs o distanţă egală cu lungimea unui teren de fotbal fără a avea contact vizual cu şoseaua.

În Marea Britanie, companiile de asigurări majorează preţul poliţelor cu 15% până la 50% pentru şoferii care au fost prinşi folosind telefonul mobil în timpul condusului, iar în anumite cazuri asiguratorii chiar refuză să încheie contracte cu şoferii cu astfel de antecedente.

Peste tot în lume au luat naştere campanii pentru a convinge şoferii, mai ales pe cei tineri, să renunţe la folosirea telefonului mobil în timpul condusului. Iată mai jos una recentă, în care este aplicat un principiu simplu: instructorul îi convinge pe viitorii şoferi de pericolele folosirii telefonului mobil la volan… chiar obligându-i să îl folosească în poligon. Chiar dacă sună nebuneşte, această metodă are un real succes, deoarece tinerii îşi dau seama pe propria piele că nu pot face faţă unei situaţii limită în timp ce folosesc telefonul mobil.

Vezi în următorul material video cum se desfăşoară o astfel de lecţie:

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide