Nou partener Renault-Nissan?

Gigantul auto este în căutarea unei alianţe cu unul din producătorii mari americani, după ce anul trecut a fost foarte aproape de o colaborare cu GM.

Nou partener Renault-Nissan? Nou partener Renault-Nissan?

În final, cele două mari companii nu au ajuns la un consens cu privire la valoarea unei asemenea alianţe, iar proiectul a fost anulat încă din faşă. Dar, în ultimul timp, se pare că Renault-Nissan a început să fie interesată în crearea unei alianţe cu grupurile Chrysler sau Ford. De altfel, în ultima vreme au existat zvonuri conform cărora grupul francezo-japonez este interesat chiar în achiziţionarea mărcii Volvo.

Carlos Ghosn, CEO Renault Nissan, a declarat, la o întâlnire cu ziariştii de la Le Parisien, că o posibilă colaboare cu producătorii americani, alţii decât GM, este posibilă. Brazilianul a afirmat că, imediat cum alianţa va creşte, se va extinde, însă momentan Nissan este în mici probeleme financiare şi se va aştepta stabilizarea situaţiei. Ghosn a declarat, de asemenea, că speră să reînvie câteva mărci, printre care şi Renault Alpine, însă nimic nu este confirmat.

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.