Noua generaţie Kia Cee’d

Autor: Andrei Nan acum 8 ani Știri

Combinând stilul dinamic cu maturitatea noilor linii Kia, cea de-a doua generaţie Cee’d hatchback şi-a făcut debutul mondial la ediţia din acest an a Salonului Auto Geneva.

Noua Kia de clasă compactă este mai lungă şi mai lată, dar mai scundă decat predecesoarea, de la care pastreaza acelaşi ampatament. Simplitatea elegantă a proporţiilor de coupe este evidenţiată de un stâlp A abrupt, o linie mediana foarte joasa în faţă şi de geamurile laterale prelungite.

Partea frontală a noului Cee’d este dominată de ultima interpretare stilistică a grilei „bot de tigru”, specifică brandului Kia, şi de lămpile cu formă agresivă care gazduiesc luminile de rulare pe timp de zi tip LED. Din profil, aripile faţă şi spate pronunţate subliniaza aspectul solid si stabil al masinii. Uşile cu suprafete sculptate, stalpul A, plafonul şi spoilerul spate accentueaza aspectul dinamic al suprafeţelor vitrate.

Tot exteriorul este pigmentat cu tuşe mici, dar importante, de detalii care completeaza aspectul premium al noului cee’d, fără să se abată însă de la puritatea şi eleganta designului general. Printre acestea se numără o nouă interpretare mai indrăzneaţă şi mai sofisticata a emblemei Kia, integrarea lamei semnalizatorului în farurile frontale, ornamentele în forma grilei-semnatura ale parbrizului.

Noul Cee’d prezintă un interior complet nou, cu un aer mai distins decât precedentul, cu o calitate a materialelor crescută, comutatoare imbunătăţite, tehnologie touch-screen şi o ergonomie crescută pentru şofer.

Din punct de vedere al motorizărilor, noul Kia Ceed propune pentru mare majoritate a ţărilor din Europa două propulsoare pe benzină (1.4 MPI şi 1.6 GDI) şi două diesel (1.4 WGT şi1.6 VGT). Dintre cele două motoare pe benzină, cel de 1,6 litri reprezintă noutatea celor de la Kia. Noul motor de 1,6 litri beneficiază de ultima tehnologie în materie de injecţie directă a celor de la Kia , dezvoltând astfel 135 CP. În plus, acest propulsor este cuplat la o cutie de viteze cu dublu ambreiaj dezvoltată in-house.



Comentarii
FOTO. Apariție ȘOCANTĂ a Andrei! Soția lui Cătălin Măruță NU a mai fost văzută niciodată așa!
FOTO. Apariție ȘOCANTĂ a Andrei! Soția lui Cătălin Măruță NU a mai fost văzută niciodată așa!
FOTO. Anna Lesko s-a pozat iar dezbrăcată, iar fanii au luat foc! Imaginile controversate de pe net: ce s-a văzut!
FOTO. Anna Lesko s-a pozat iar dezbrăcată, iar fanii au luat foc! Imaginile controversate de pe net: ce s-a văzut!
„Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu trăiesc”. Reacția rudelor celor două fete din Caracal răpite de Gheorghe Dincă
„Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu trăiesc”. Reacția rudelor celor două fete din Caracal răpite ...
Creatură marină ciudată, descoperită pe o plajă din Mexic. Delfin fără ochi, cu dinți de rechin și coadă de țipar
Creatură marină ciudată, descoperită pe o plajă din Mexic. Delfin fără ochi, cu dinți de rechin și coadă de țipar
ALERTĂ DE ULTIMĂ ORĂ! CICLONUL distrugător se îndreaptă către România! Ce zone sunt măturate de pe hartă
ALERTĂ DE ULTIMĂ ORĂ! CICLONUL distrugător se îndreaptă către România! Ce zone sunt măturate de pe hartă
Ca un Volvo. Motivul pentru care un celebru avion de atac la sol are un sistem de spălare a geamului
Ca un Volvo. Motivul pentru care un celebru avion de atac la sol are un sistem de spălare a geamului
Ilie Năstase, întâlnire incendiară cu Elena Ceaușescu. Ce s-a întâmplat cu cei doi lângă un zid
Ilie Năstase, întâlnire incendiară cu Elena Ceaușescu. Ce s-a întâmplat cu cei doi lângă un zid
Încearcă să ne contacteze EXTRATEREŞTRII? Oamenii de ştiinţă de la NASA au înregistrat aceste MESAJE ciudate venite din spaţiu
Încearcă să ne contacteze EXTRATEREŞTRII? Oamenii de ştiinţă de la NASA au înregistrat aceste MESAJE ciudate venite ...
"Îmi pare rău că iubitul tău se uită ..." Incredibil cum a ieşit pe stradă această tânără. Ce le transmite femeilor
BREAKING NEWS: Metoda LEGALĂ prin care puteţi câştiga mai mulţi BANI! Milioane de români au rămas ŞOCAŢI la aflarea veştii BOMBĂ
BREAKING NEWS: Metoda LEGALĂ prin care puteţi câştiga mai mulţi BANI! Milioane de români au rămas ŞOCAŢI la aflarea ...
Volkswagen tocmai ce a ameninţat direct Tesla. Ce are de gând CEO-ul companiei din Berlin să facă în următorii ani
Volkswagen tocmai ce a ameninţat direct Tesla. Ce are de gând CEO-ul companiei din Berlin să facă în următorii ani
Dezvăluiri șocante! Kate Middleton a vorbit despre problemele grave pe care le-a întâmpinat la Casa Regală!
Dezvăluiri șocante! Kate Middleton a vorbit despre problemele grave pe care le-a întâmpinat la Casa Regală!
Inchide