Noul Corvette Stingray are cea mai bună armă împotriva valeţilor obraznici

Noul Corvette Stingray are cea mai bună armă împotriva valeţilor obraznici

Autor: Iulian Dnistran acum 5 ani Știri

Noul Chevrolet Corvette C7 va deveni, probabil, cea mai indezirabilă maşină în rândurile valeţilor care obişnuiesc să abuzeze de vehiculele de care ar trebui să aibă grijă cât timp proprietarii lor se bucură de mâncarea şi băutura de la restaurant.

Motivul se numeşte simplu Valet Mode. Şi da, există şi alte maşini care au dotări asemănătoare, însă noul Corvette se foloseşte de sistemul Performance Data Recorder (gândit pentru circuit, unde te filmează şi îţi înregistrează performanţele) pentru a înregistra – video şi audio – fiecare mişcare pe care o face valetul în maşina ta.

Mai mult, după activarea modului Valet cu un cod PIN, toate spaţiile de depozitare care pot fi încuiate sunt încuiate, iar sistemul de infotainment este dezactivat complet.

VIDEO:

Tu ce spui: ar trebui să aibă mai multe maşini această tehnologie?



Comentarii
Inchide