Noul Ford Focus RS: super-hot-hatch cu „peste 320 CP” şi tracţiune integrală

Nu că nu am fi avut motive să numim 2015 cel mai bun an Ford, însă noul Focus RS nu face decât să sublinieze că Ford este pe val cu maşinile sport.

Noul Ford Focus RS: super-hot-hatch cu „peste 320 CP” şi tracţiune integrală Noul Ford Focus RS: super-hot-hatch cu „peste 320 CP” şi tracţiune integrală

Cei de la Ford numesc noul Focus RS „hatchback de înaltă performanţă” şi au toate motivele s-o facă. Cea de-a treia generaţie RS este noul motiv de laudă al diviziei Ford Performance, o divizie care a cărei imaginaţie a explodat anul acesta. Din fericire, planurile de viitor pentru Ford Performance se întind, deocamdată, până în 2020 şi cuprind 12 modele noi. Să revenim la RS-ul din faţa noastră acum.

Noul Focus RS ascunde sub capotă motorul cu patru cilindri în linie EcoBoost de 2,3 litri, care dezvoltă aici 350 CP, conform informaţiilor oficiale. În condiţiile în care vorbim de un hatchback, o să spunem că puterea este... suficientă. Totodată, cuplul maxim e de 440 Nm la 2.000 rpm, dar funcţia Overboost reuşeşte să urce valoarea cuplului până la 470 Nm vreme de 15 secunde.

Şi, pentru a reuşi să pună puterea la sol cât mai eficient, noul Focus RS se foloseşte de un sistem de tracţiune integrală Ford Performance cu Torque Vectoring. Astfel, până la 70% din cuplu poate fi transmis punţii spate şi până la 100% din cuplul punţii spate poate fi jonglat între cele două roţi ale punţii, în funcţie de necesitate. Asta, desigur, asigură stabilitate şi o rezistenţă a forţei centrifugale de până la 1 G.

Pentru a ajunge aici, şasiul noului Focus RS a suferit câteva modificări faţă de versiunea sport ST: rata de compresie a arcurilor suspensiei a fost regândită, barele stabilizatoare şi cuzineţii au fost rigidizaţi, iar amortizoarele adaptive cu două moduri de funcţionare şi-au făcut loc în lista de îmbunătăţiri.  

Contactul cu suprafaţa de asigurare este asigurat de anvelope Michelin Pilot Super Sport sau, opţional, de Pilot Sport Cup 2 – oricare dintre ele îmbrăţişând fără efort jantele cu diametru de 19 inci.

Probabil că ai observat faptul că EcoBoostul de 2,3 litri dezvoltă mai mulţi cai-putere în cazul lui Focus RS decât sub capota Mustangului entry-level. Asta a implicat, desigur o listă de alte îmbunătăţiri: un compresor mai mare pentru o inducţie mai puternică, un intercooler care „maximizează densitatea compresiei”, ventilaţie optimizată şi eşapament cu diametru mai mare sunt item-uri din lista de schimbări prin care a trecut motorul turbo cu patru cilindri în linie. Oh, uitasem de supapa de pe evacuare, controlată electronic. Abia aşteptăm să-l auzim urcat în 6.800 rpm.

Deocamdată nu ştim cifre de viteză, dar ne aşteptăm la un sprint 0-100 km/h în mai puţin de 5 secunde, care-l să-l arunce în lupta umăr-la-umăr cu Audi RS3 şi Mercedes-Benz A45 AMG, de exemplu.

Până la următorul update, delectează-te cu galeria foto de mai sus şi spune-ne ce crezi că-i mai lipseşte lui Focus RS ca să fie super-hot-hatchul ideal.

P.S.: dacă vrei să-l auzi cum sună la ralanti, urmăreşte acesta material făcut de Evo Magazine fix înainte de lansarea oficială a modelului. Totodată, aici afli şi de ce a treia generaţie nu are aripi embosate, în cazul în care ai îndrăznit să fii dezamăgit de lucrul ăsta.

... iar dacă vrei să-l vezi în acţiune, poţi să-l urmăreşti pe Ken Block performând o mică Gymkhana cu el.

Plus un videoclip oficial de promovare.

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.