Noul model KIA e-Niro: autonomie de 485 kilometri şi încărcare rapidă

Conectat printr-un încărcător rapid de 100 kW, e-Niro are nevoie doar de 54 de minute pentru încărcarea la 80% a bateriei sale de 64 kWh.

Noul model KIA e-Niro: autonomie de 485 kilometri şi încărcare rapidă Noul model KIA e-Niro: autonomie de 485 kilometri şi încărcare rapidă

Noul Kia e-Niro va oferi proprietarilor o autonomie de până la 485 km cu o singură încărcare în momentul începerii comercializării în Europa la sfârşitul anului 2018. e-Niro, primul crossover complet electric produs de Kia, va fi dezvăluit pentru Europa la Salonul Auto de la Paris 2018, înainte de începerea comercializării la sfârşitul acestui an.

Omologarea europeană conform ciclului combinat WLTP a confirmat autonomia de 485 km a modelului e-Niro când este propulsat de bateria litiu-ion polimer de 64 kWh de înaltă capacitate. Conform ciclului de testare WLTP in mediul urban, e-Niro este capabil să ruleze până la 615 km. Conectat printr-un încărcător rapid de 100 kW, e-Niro are nevoie doar de 54 de minute pentru încărcarea la 80% a bateriei sale de 64 kWh. Pachetul standard de baterii de 39.2 kWh a fost de asemenea testat, oferind şoferilor o autonomie de 312 km şi zero emisii cu o singură încărcare completă (conform ciclului combinat WLTP).

Noul e-Niro se alătură modelelor existente Niro Hybrid şi Plug-in-Hybrid - ale căror vânzări au depăşit 200.000 de unităţi la nivel global de la lansarea acestora în 2016. Până în acest moment, în Europa au fost vândute peste 65.000 de unităţi ale crossover-ului hibrid.

Modelele echipate cu pachetul de baterii de 64 kWh de lungă distanţă sunt cuplate la un motor de 150 kWh (204 CP), care oferă un cuplu de 395 Nm, permiţând accelerarea la 0-100 km/h în doar 7.8 secunde. Pachetul standard de baterii de 39.2 kWh este cuplat la un motor de 100 kW (136 CP) care oferă de asemenea un cuplu de 395 Nm şi permite o acceleraţie 0-100 km/h în 9.8 secunde. La fel ca şi versiunile Niro Hybrid şi Plug-in-Hybrid, e-Niro este un model cu tracţiune faţă.

e-Niro oferă proprietarilor un gamă de tehnologii pentru sporirea eficienţei bateriei şi îmbunătăţirea autonomiei, ce includ Sistemul de regenerare a forţei de frânare, Coasting Guide Control (CGC) şi Sistemul de control predictiv al energiei (Predictive Energy Control - PEC). Aceste tehnologii permit şoferilor să reîncarce bateriile şi să maximizeze autonomia automobililului în momentul coborârii unei pante şi în momentul frânării. CGC şi PEC sunt conectate la sistemul de navigaţie şi oferă informaţii despre viitoarele viraje şi schimbări topografice, oferind sugestii şoferilor privind colectarea energiei suplimentare.

Modelul e-Niro va fi acoperit de garanţia standard Kia de 7 ani şi 150.000 kilometri. Garanţia acoperă de asemenea şi pachetul de baterii şi motorul electric.

 

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.