Noul sub-brand BMW în China se numeşte Zinoro (Zhi Nuo în chineză)

Autor: Oraan Mărculescu 15 apr. 2013 Știri auto
Noul sub-brand BMW în China se numeşte Zinoro (Zhi Nuo în chineză)

Noua marcă auto Zinoro (sau Zhi Nuo, care înseamnă ”promisiune” în engleză) va debuta în mod oficial cu ocazia Salonului Auto Beijing, unde zvonurile vehiculează lansarea unui concept.

Noua marcă, având un logo cu două braţe stilizate, care reprezintă partenerii BMW şi Brilliance, urmează să producă maşini pentru piaţa chineză, dar, în viitor, oficialii nu exclud exportul pe alte pieţe, poate chiar în Europa.

Pentru început, sub marca Zinoro va fi prezentat conceptul unui SUV derivat din BMW X1, care va beneficia de propulsie electrică. De altfel, se pare că BMW mizează pe noul sub-brand pentru producerea şi vânzarea maşinilor electrice având indicativul ”i” pe piaţa chineză.

Mai multe detalii despre planurile BMW şi Brilliance cu noua marcă Zinoro, în curând.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide