Noutăţi Land Rover, la New York 2012

Autor: Tiberiu Abagiu 05 apr. 2012 Știri auto

Land Rover profită de Salonul Auto de la New York pentru a-şi celebra cei 25 de ani de existenţă pe piaţa americană şi prezintă cu această ocazie publicului larg un concept numit DC100 Expedition şi câte o ediţie specială pentru Discovery şi pentru Range Rover Sport.

DC100 Expedition este aproape identic cu DC100 Concept, prezentat la Salonul Auto de la Frankfurt din 2011. Singurele diferenţe constau în faptul că Expedition are în plus un snorkel, bare longitudinale pe acoperiş şi o macara. În plus, dispune de un sonar, cu ajutorul căruia măsoară adâncimea apei pe care urmează să o traverseze. Se pare că Land Rover vrea în acest mod să testeze readucerea unui model asemănător cu Land Rover Defender pe piaţa americană.

Referitor la cele două ediţii speciale Range Rover, trebuie precizat că acestea nu au suferit decât modificări de design. Prima ediţie specială, numită Range Rover Supercharged Limited Edition, iese în evidenţă prin caroseria roşie şi etrierele de frână de aceeaşi culoare.

La interior, această versiune atrage atenţia prin scaunele imense îmbrăcate în piele şi prin sistemul audio Harman Kordon de 825 de wati. Acest model va fi produs în doar 500 de exemplare, care vor fi disponibile numai în Statele Unite.

Cea de-a doua versiune, numită LR4 HSE Luxury Limited Edition, care corespunde europeanului Discovery. Aceasta oferă un exterior îmbunătăţit vizual, datorită jantelor din aliaj de 20 de inci şi a inserţiilor cromate.

Interiorul beneficiază de un upgrade semnificativ faţă de modelul normal, prin inserţiile suplimentare de piele, de pe volan şi feţele portierelor, precum şi prin ornamentele din lemn Dark Zebrano, prezente pe consola centrală.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide